Staţiuna Soveja, denumită şi „Perla Vrancei”, lăsată în paragină VIDEO

Soveja, o staţiune turistică şi de tratament cu aerul cel mai ozonat din România, a ajuns de nerecunoscut. Acolo au mai rămas acum doar ruinele hotelurilor abandonate, ale vilelor şi restaurantelor. Pe uşile legate cu lanţuri atârnă lacăte deja ruginite, semn că nimeni n-a mai trecut demult pe acolo.
Iulian Tudor
06 mart. 2016, 10:56
Staţiuna Soveja, denumită şi

Soveja se află la 80 de kilometri distanţă faţă de Focşani şi era numită, cu ani în urmă, Perla Vrancei. Acum, zona este pustie, iar clădirile sunt în paragină, potrivit România TV.

Tinerii din localitate au plecat să câştige o pâine prin străinătate, iar cei rămaşi acasă îşi amintesc cu nostalgie de vremurile bune, când localitatea lor era plină de turişti.

Veneau turişti în număr mare. Se trăia foarte bine. Aveam loc de muncă şi ne bazam pe banii pe care îi luam de acolo. Veneau şi turişti străini. Acum nu mai vin nici 10% din turiştii care veneau odată. Oamenii veneau la tratament, la odihnă„, spun localnicii.

La Soveja, speranţa pentru relansare există. Directorul staţiunii spune că lucrurile s-ar putea rezolva rapid, dacă s-ar încheia litigiul dintre proprietarul clădirilor din staţiune şi proprietarul terenului.

Există şi proiecte despre care directorul staţiunii vorbeşte însă cu reţinere. „Sunt proiectele care aşteaptă la cheie, un parteneriat cu Norvegia. În maxim doi-trei ani de zile, staţiunea va arăta ca printre primele staţiuni din ţara„, a declarat directorul staţiunii, Neculai Ciolan.

Staţiunea Soveja atrăgea turiştii cu peisajele mirifice, aerul ozonat de munte, izvoarele minerale, dar şi încărcătura istorică a locului.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Strigăt de disperare pentru ajutorarea lui Cornel Dinu. Situația grea pe care o traversează legenda lui Dinamo: „E căzut psihic”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar