FCSB-Viitorul 1-1, calificarea încă se joacă. Ţucudean i-a dat lovitura de graţie fostei sale formaţii

STEAUA şi VIITORUL Constanţa au încheiat la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei a şaptea din Liga 1. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, cele două sunt separate de trei puncte în fruntea Ligii 1.

RomaniaTV.net
24 apr. 2017, 10:37
Steaua-Viitorul Constanţa, meci numit şi finala campionatului, nu a oferit un deznodământ actualei ediţii a Ligii 1. Supansul a fost prelungit cu cel puţin o săptămână, când Steaua va juca un derby de tradiţie, cu Dinamo, rivala din Ştefan cel Mare. Miercuri seara, pe Arena Naţională, Steaua a fost echipa mai bună, însă a fost lipsită total de şansă. În prima repriză, puştii lui Hagi au fost puşi în multe rânduri în dificultate. A rezultat doar un singur gol, marcat de Pintilii, în minutul 40.
 
În repriza secundă, lucrurile puteau fi tranşate din minutul 48, dar şutul lui Ovidiu Popescu întâlneşte bara. Cum ocaziile se răzbună şi, mai ales, foştii fotbalişti, George Ţucudean, ex-stelist, i-a dat vicecampioanei lovitura de graţie. La nici patru minute după ce a intrat în joc, în minutul 73, acesta a egalat, scor 1-1, cu un şut din mijlocul careului.
 
După această reuşită au curs ocaziile la poarta Viitorului, însă n-am avut parte de goluri, ci de ratări monumentale. Viitorul a încheiat cu doi oameni în minus, după ce Hodorogea şi Benzar s-au accidentat, iar Hagi epuizase schimbările, însă Viitorul a avut noroc cu carul la ultima fază a meciului, când Bălaşa a ratat incredibil victoria Stelei.
 
Etapa viitoare, FCSB joacă împotriva lui Dinamo, iar Viitorul cu Astra Giurgiu.

Clasament Liga 1:

1. FCSB 7 4 2 1 10:5 38
2. FC Viitorul 7 2 3 2 7:6 35
3. Dinamo București 7 3 3 1 9:6 33
4. CFR Cluj 7 3 2 2 8:7 33
5. CS ‘U’ Craiova 7 1 3 3 5:10 28
6. Astra Giurgiu 7 1 1 5 7:12 26


LIVE STREAMING DOLCE SPORT: FCSB și Viitorul se vor întâlni azi, de la ora 20:30, în etapa a 7-a a Ligii 1. Partida, care va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, este practic ”finala” campionatului”. Cele două echipe se află pe primele două poziții în clasament. Pentru jocul cu Viitorul, Reghe va avea tot lotul la dispoziție.

STEAUA – VIITORUL LIVE VIDEO ONLINE DIGI SPORT. LIVE STREAMING DOLCE SPORT

Min. 73: GOOOL Viitorul!! A marcat fostul stelist, Ţucudean!

Min. 49: Ocazie uriaşă pentru FCSB! Ovidiu Popescu are şansa să facă 2-0, dar execuţia sa întâlneşte bara!

Min. 43: Boldrin, ratatare mare, scorul rămâne 1-0.

MIN. 40. 1-0, GOOOOL PINTILII, DIN CENTRAREA LUI BOLDRIN, la câteva secunde după ce Alibec ceruse penalty,

Min. 27: Gabi Enache, ratare URIAŞĂ, Ţâru îşi salvează echipa.

Min. 14: BARA ALIBEC, urmat de o torpilă a lui Pintilii, asediu la poarta Viitorului

Min. 11: Alibec, şut puţin pe lângă bară

Min. 8: FCSB cere penalty la un duel între Ganea şi Momcilovic, acuzând că fundaşul roş-albaştrilor a fost împins în careu.

Min. 2: Prima ocazie de gol a meciului îi aparţine echipei lui Reghecampf: Boldrin reia periculos cu capul din 6 metri, fază la care Denis Alibec se accidentează la spate, după ce ratează o „foarfecă”

Echipele de start:

FCSB: Fl. Niță – Pleașcă, Bălașa, Moke, Momcilovici – Pintilii, Ov. Popescu – Enache, Boldrin, Fl Tănase – Alibec
Rezerve: Stăncioiu, Tamaș, Jakolis, Muniru, Jakolis, De Amorim, Gnohere, Achim
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Viitorul: Rîmniceanu – Hodorogea, Țîru, Boli, Ganea – Benzar, Roșu, Vînă – Purece, Chițu, Fl. Coman
Rezerve: Buzbuchi, Doru Dumitrescu, Casap, Morar, Ciobanu, Mladen, Țucudean
Antrenor: Gheorghe Hagi


”Pentru noi e un meci ca oricare altul, jucăm cu echipa de pe locul 2 și putem să ne ducem la 6 puncte de echipa cu care la începutul acestui play-off ne-am bătut pentru primul loc. Nu avem nicio presiune, trebuie să facem un meci bun și să câștigăm”, a declarat Laurențiu Reghecampf la conferința de presă premergătoare partidei.

Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf este lider, cu 37 de puncte, în timp ce formația lui Gică Hagi ocupă poziția secundă, cu 34 de puncte. În cazul în care roș-albaștrii vor câștiga, vor lua o opțiune serioasă în lupta pentru titlu, ținând cont de faptul că vor mai rămâne doar trei etape de disputat. Viitorul este singura echipă care a învins FCSB în acest play-off.

„Nu avem acea presiune pe care o au ceilalţi. Sunt obligaţi să câştige. Dacă nu câştigă, e panică. Sunt obligaţi să fie cei mai buni. Nu fac calcule, nu zic cine va fi campioană. Mă interesează ce vom face noi. Un meci important, suntem spre sfârşit, trebuie să menţinem ritmul pe care l-am avut până acum”, susține Gică Hagi.

Echipele probabile

FCSB (4-2-3-1): Niță – Pleașcă, Bălașa, Moke, Momcilovic – Pintilii, Ov. Popescu – Enache, Fl. Tănase, De Amorim – Alibec

Antrenor: L. Reghecampf

Viitorul (4-3-3): Rîmniceanu – Benzar, Ţîru, K. Boli, Ganea – N. Roșu, Hodorogea, Casap – Purece, A. Chițu, Fl. Coman

Antrenor: Gică Hagi

STEAUA – VIITORUL LIVE VIDEO ONLINE DIGI SPORT. LIVE STREAMING DOLCE SPORT: Cu 3 puncte avans in clasament fata de Viitorul, echipa lui Laurentiu Reghecampf se poate apropia decisiv de titlu de campioana in Liga 1 cu o victorie in aceasta seara pe National Arena. Dupa 3-1 in tur pentru Viitorul, Steaua vrea revansa!

Meciul tur de la Ovidiu a fost si ultimul pentru Tamas – eliminat in acea partida inca din primele 20 de minute, Tamas nu a mai fost introdus de Laurentiu Reghecampf chiar si dupa ce i-a expirat suspendarea. Iar la partida din aceasta seara antrenorul Stelei va miza tot pe cuplul Balasa – Moke, folosit in ultimele 3 etape in care Steaua n-a primit gol de la Astra, CSU si CFR!

De partea cealalta, Viitorul are 3 meciuri consecutive fara victorie, dintre care 2 infrangeri. Autor al unicului gol pentru echipa lui Hagi in partida cu Dinamo din etapa trecuta, Tucudean va fi titular si in aceasta seara.

Echipele probabile:

Steaua: Nita – Pleasca, Balasa, Moke, Momcilovic – Pintilii, Ov Popescu – Enache, Fl Tanase, De Amorim – Alibec

Viitorul: Ramniceanu – Benzar, Taru, Boli, Cr Ganea – Rosu, Radoi, Vana – Chitu, Tucudean, Purece

STEAUA – VIITORUL LIVE VIDEO ONLINE DIGI SPORT. LIVE STREAMING DOLCE SPORT: 

Hagi: „Presiunea e pe Steaua!”

„Nu noi suntem obligati sa castigam, ci ei. La ei e presiune, pentru ei obiectivul e titlul, deci vor fi nevoiti sa iasa la joc fiindca daca nu vor castiga, atunci va fi panica mare.

Jucam cu o echipa mare care au trecut mare, care se afla pe primul loc. SUntem constienti ca daca vrem sa obtinem ceva, trebuie sa marcam. Fara sa dam gol nu vom scoate nimic din meciul cu Steaua, asta le-am explicat si jucatorilor mei. Trebuie sa jucam colectiv exceptional.

Individual avem talent insa in astfel de jocuri nu ajunge asta, trebuie sa fim echipa. Sa alergam mai mult, sa fim mai rapizi, sa-i punem sub presiune, sa construim atent, sa avem combinatii prin care sa-i destabilizam. Stim sa facem asta, am aratat-o, nu vad de ce nu putem repeta si acum.

Vom vedea daca suntem capabili sa o batem pe Steaua si la Bucuresti. Eu nu fac calcule pentru titlu, v-am spus de la startul playoff-ului ca nu calculez nimic si ca pe noi sa ne treceti ultimii, deci nu stiu cine va fi campioana” a spus Gica Hagi inaintea partidei din aceasta seara.


STEAUA – VIITORUL LIVE VIDEO ONLINE DIGI SPORT. LIVE STREAMING DOLCE SPORT: Prima partidă a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru FCSB, goluri Chipciu, Gardoş şi Rusescu dublă.

Cea mai recentă dispută a adus al doilea succes al celor de la Viitorul, după un meci fantastic făcut de trupa lui Gheorghe Hagi, care s-a impus cu scorul de 3-1. Cele patru reuşite au purtat semnătura lui Florinel Coman, Vlad Morar, Carlo Casap, respectiv Denis Alibec.


STEAUA – VIITORUL LIVE VIDEO ONLINE DIGI SPORT. LIVE STREAMING DOLCE SPORT: FCSB și Viitorul vor disputa în această seară meciul care ar putea decide titlul. Considerată de mulți ca fiind ”finala” campionatului, partida se va disputa de la ora 20:30, pe Arena Națională și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1.

Cei doi antrenori au decis să-și mai scoată puțin jucătorii din tensiunea meciului. Dacă de obicei prefera să facă un antrenament ușor în ziua meciului, de această dată, Laurențiu Reghecampf și-a scos jucătorii la biliard. Cei care nu sunt pasionați de acest sport au preferat să stea la un suc.

De cealaltă parte, Gică Hagi a decis să-și scoată elevii într-un parc din capitală. Dacă unii au preferat să se plimbe, alții s-au oprit la o terasă în parcăul Herăstrău, cum este și cazul lui Țucudean, care a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de Purece și Neluț Roșu.

VIITORUL – STEAUA 3-1 în etapa a 2-a a play-off-ului din LIGA I.

VIITORUL STEAUA 3-1. Fl. Tănase a fost primul care a pus în pericol poarta Viitorului, cu un șut de la 20 metri, care s-a dus puțin peste poarta lui Rîmniceanu. În minutul 17, Tamaș a fost eliminat după un fault grosolan comis asupra lui Purece. Fl. Coman a deschis scorul în minutul 47, învingându-le pe Niță cu un șut din câțiva metri. Avantajul dobrogenilor a fost majorat de către Vl. Morar în minutul 56, care a marcat cu un șut dintr-un unghi aproape imposibil. Casap a dus scorul la un incredibil 3-0, înscriind cu un șut înșelător de la 20 metri în minutul 74. Alibec a redus din proporțiile scorului în minutul 79, marcând dintr-o lovitură liberă de la marginea careului.

VIITORUL – STEAUA min. 80: GOL STEAUA! A marcat Alibec! VIITORUL – STEAUA 3-1! VIDEO AICI

VIITORUL – STEAUA min. 74: GOL VIITORUL! A marcat Casap ! VIITORUL – STEAUA 3-0! VIDEO AICI

VIITORUL – STEAUA min. 56: GOL VIITORUL! A marcat Vl. Morar ! VIITORUL – STEAUA 2-0! VIDEO AICI

VIITORUL – STEAUA min. 47: GOL VIITORUL! A marcat Fl. Coman! VIITORUL – STEAUA 1-0! VIDEO AICI

VIITORUL – STEAUA min. 17: Tamaş este eliminat după o intrare dură la Purece! VIDEO AICI

Echipele de start:

Viitorul: Rîmniceanu – Benzar, Țîru, Boli, Ganea – Roșu, Nedelcu, Vînă – Purece, Chițu, Fl. Coman
Rezerve: Buzbuchi, Rădoi, Casap, G. Iancu, Vl. Morar, Cicâldău, Hodorogea
Antrenor: Gheorghe Hagi

Steaua: Fl. Niță – Enache, Bălașa, Tamaș, Momcilovic – Muniru, Ovidiu Popescu, Pintilii – Jakolis, Tănase, Alibec
Rezerve: Stăncioiu, Pleașcă, V. Achim, Moke, Boldrin, De Amorim, Gnohere
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

CLASAMENT

 

UPDATE: Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii I.

Au marcat Tănase ‘73 pentru Viitorul şi Hamroun ’35 (penalti), Ad. Popa ’40 şi Stanciu ’58 pentru Steaua.

0-1: Hamroun a transformat un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Goulon la Stanciu.

0-2: Ad. Popa a înscris cu un şut de la 11 metri. 

0-3: Stanciu a pătruns în careu şi îa înscris din 14 metri, după o pasă de la Pintilii. 

1-3: Marcel Bîrsan a acordat penalti pentru o intervenţie a lui Varela la Rusu. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Tănase. Niţă a apărat initial, dar Tănase a reluat cu capul şi a trimis mingea în plasă.

DIGI SPORT LIVE VIDEO VIITORUL STEAUA ONLINE 2016: Meciul zilei din play-off-ul Ligii 1 se joacă la Ovidiu, de la ora 20:30, între Viitorul și Steaua, și va fi transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1.

Înainte de startul partidei, Steaua e pe locul 3, cu 26 de puncte în timp ce Viitorul e pe 5, cu 24 de puncte după primele două etape din play-off. Lider este Astra. Giurgiuvenii au jucat deja în această rundă și s-au impus, 1-0, în fața celor de la ASA, astfel că au ajuns la 32 de puncte.

LIVE VIDEO VIITORUL STEAUA ONLINE 2016 

MIN. 73: Viitorul – Steaua 1-3, Tănase înscrie din a doua încercare după penalty-ul dictat de Bârsan

Min. 59: Nicuşor Stanciu duce scorul la 3-0, sezon excelent pentru golgheterul Stelei. 

Min. 48: Viitorul cere penalty, dar s eia cartonaş galben pentru simulare

Min. 45: Viitorul -Steaua 0-2 la pauză

Min. 40: Viitorul – Steaua 0-2, Adi Popa măreşte avantajul pe tabelă.

MIN. 33: Marcel Bârsan decide penalty pentru Steaua, la indicaţiile arbitrului adiţional, la un faul al lui Goulon. GOOOL HAMROUN!

Echipele de start

Viitorul: Pecanha – Benzar, Goulon, Boli, Ganea – R. Marin, I. Filip, De Lucas – Nicoliță, I. Hagi, F. Tănase
Rezerve: Buzbuchi, Perju, Rusu, Nedelcu, Chițu, Hodorogea, F. Coman

Steaua: Niță- Enache, Varela (cpt), Toșca, Momcilovici – Bourceanu, Pintilii – Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu
Rezerve: Cojocaru – Papp, Sulley, Kharja, Bawab, Tade, Tamas.

Duelul din această seară va fi al patrulea între cele două formații în acest an competițional. Steaua s-a impus în primele 3, de fiecare dată cu același scor: 1-0. Nicușor Stanciu a fost deciziv în două rânduri pentru campioana României în timp ce algerianul Hamroun a marcat celălalt gol. Ambii sunt anunțați titulari în partida de azi.

Viitorul a câștigat un singur punct în ultimele 3 meciuri și are 4 înfrângeri în ultimele 5 meciuri disputate pe teren propriu în timp ce Steaua nu a pierdut niciodată pe terenul Viitorului. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a marcat cel puțin un gol în toate meciurile din 2016, indiferent de rezultat.

Ambele formații au absențe importante pentru partida de azi. Hagi nu-l va putea utiliza pe Cernat în timp ce de la Steaua vor lipsi Filip și Marica, ambii în continuare nerefăcuți.

DIGI SPORT LIVE VIDEO VIITORUL STEAUA ONLINE 2016: ECHIPELE PROBABILE:

Viitorul (4-3-3): Pecanha – Benzar, Goulon, K. Boli, Cr. Ganea – R. Marin, I. Filip, de Lucas – A. Chiţu, I. Hagi, Fl. Tănase
Antrenor: Gică Hagi

Steaua (4-2-3-1): Fl. Niţă – Tamaș, Varela, Toșca, Momcilovic – Bourceanu, Pintilii – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu
Antrenor: Laurențiu Reghecamp

DIGI SPORT LIVE VIDEO VIITORUL STEAUA ONLINE 2016: 

Antrenorul stelist Laurentiu Reghecampf a prefatat meciul din deplasare cu Viitorul, de sambata, ora 20:30, din play-off. 

„Ne-am pregatit foarte bine. Nu avem niciun fel de probleme, in afara celor doi jucatori pe care ii stiti, Marica si Filip. 

Sper ca jucatorii sa faca din nou o partida buna si sa o castige fara probleme.

Pentru meciul de maine, Marica nu este apt, dar cu siguranta dupa pauza echipei nationale va intra in program normal cu echipa. 

Am fost bucurosi de rezultatul si meciul cu Astra, dar acum nu avem motive sa ne bucuram. Trebuie sa fim concentrati, sa ne pastram nivelul, concentrarea si sa ajungem cat mai repede pe primul loc, sa castigam campionatul.

Si la Pitesti am avut o atmosfera buna, oamenii au venit, au incurajat echipa, dar daca vom juca pe Arena Nationala va fi cu totul altceva. Vom avea parte de mult mai multi fani, gazonul este foarte bun, sunt alte conditii, cred ca va fi un avantaj pentru noi. Sper sa se rezolve cat mai repede problema. 

Acum avem baza de la Domnesti, unde ne simtim foarte bine, avem doua terenuri de antrenament foarte bune. Daca vom rezolva si cu Ghencea va fi si mai bine.

Saptamana trecuta, cei de la Dinamo ma certau intr-un comunicat pe care l-au dat. Acum vad ca ei sunt cei care latra non-stop. Nu ma intereseaza pe mine ce spune Negoita. Ce a zis Sumudica a zis bine, nu se pricepe la fotbal. Este un om de afaceri foarte prosper, dar la fotbal este mai greu. Nu poti sa faci asemenea declaratii despre un club ca Steaua sau Viitorul, mai ales ca ambele echipe isi doresc sa castige maine seara. Tratez cu indiferenta asemenea discutii”, a spus Reghecampf.

Astra Giurgiu a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ASA Târgu Mureş, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii 1. Golul a fost marcat de Teixeira, în minutul 51, cu un şut din nouă metri, după o pasă de la Alibec. În minutul 82, ASA Târgu Mureş a avut un gol al lui Ţucudean anulat pe motiv de ofsaid.

Programul etapei a 3-a din play-off:

sâmbătă: FC Viitorul – Steaua ora 20.30

duminică: Dinamo – Pandurii     ora 20.30

Clasament:

1. Astra 32p

2. Pandurii 28

3. Steaua 26

4. Dinamo 26

5. Viitorul 24

6. Târgu Mureş 20.

Anterior, într-un meci din play-out, FC Voluntari a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CSMS Iaşi. Golul a fost marcat de Ad. Bălan, în minutul 10, cu un şut din cinci metri, după o centrare de la Kone la care Achim a reluat cu capul. În minutul 38, Golubovici de la CSMS Iaşi a ratat un penalti acordat pentru un fault al lui Ţîru la Cristea.

Programul etapei a 3-a din play-out:

sâmbătă: FC Botoşani – Concordia Chiajna ora 18.00

duminică: CSU Craiova – ACS Poli Timişoara  ora 15.00

luni: CFR Cluj – Petrolul Ploieşti ora 20.30

Clasament:

1. CSMS Iaşi 22p

2. U Craiova 19

3. CFR Cluj 18

4. FC Botoşani 17

5. FC Voluntari 16

6. ACS Poli 15

7. Chiajna 13

8. Petrolul 4.

Viitorul – Steaua 0-1: Cum a fost în sezonul regulat

Steaua a început perfect meciul şi Hamroun a deschis scorul în min. 3, după o pasă a lui Varela.  Viitorul a cerut un penalty în minutul 13, când mingea trimisă de Nicoliță l-a lovit în mână pe Hamroun, dar Alexandru Tudor nu a fost de acord. Viitorul a alergat după egalare, iar Filip a trimis mingea în bară, de la marginea careului. În a doua repriză, elevii lui Gică Hagi au continuat să atace, dar nu au avut forța să marcheze. Steaua a încercat să dea lovitura pe contraatac, dar Tade a ratat singur cu portarul. După eliminarea lui Papp, din minutul 60, Steaua a cedat inițiativa jocului. În ultimele 10 minute, Viitorul a ratat ocazii foarte mari, prin Cristi Ganea, Chițu și Iani Hagi.

Viitorul – Steaua 0-1  VIDEO

Hamroun 3′

Viitorul: Buzbuchi – Benzar, Hodorogea, Mitrea, Boli – Achim, Nedelcu (Cr. Ganea 66), I. Filip – Nicoliţă (I. Hagi 76), Cernat, Aganovic (Chiţu 46).

Steaua: Niţă – Papp, Varela, Toşca, Guilherme –  L. Filip, Breeveld (Alcenat 67), Muniru (Tudorie 90+3) – Adi Popa, Tade, Hamroun (Tahar 78).