Studiu: Poluarea aerului în Franţa ucide 48.000 de oameni anual

Poluarea aerului dată de particulele fine este responsabilă de moartea a 48.000 de oameni în fiecare an în Franţa, ceea ce face din ea a treia cauză de mortalitate care poate fi prevenită după fumat şi alcool, potrivit unui studiu publicat marţi, citat de agenţia France Presse.
Filip Stan
21 iun. 2016, 06:29
Studiu: Poluarea aerului în Franţa ucide 48.000 de oameni anual

Decesele cauzate de poluarea legată de activităţi umane (transport, industrie, încălzire cu combustibili fosili cum ar fi petrolul, agricultura etc.) reprezintă nouă la sută din decesele din Franţa continentală (cu excepţia insulei Corsica şi a teritoriilor de peste mări, cuprinzând 62 milioane de locuitori), conform unui studiu efectuat de Santé Publique France.

Astfel, poluarea aerului se situează pe locul al treilea în ceea ce priveşte mortalitatea, după tutun (78.000 de decese pe an) şi alcool (49.000 de decese), a declarat profesorul François Bourdillon, preşedintele director general al acestui organism public, adăugând că aceasta este o „specie de moarte invizibilă”.

Acest tip de poluare reprezintă o pierdere a speranţei de viaţă pentru o persoană sub 30 de ani care poate depăşi doi ani, menţionează studiul.

Pierderea speranţei de viaţă este, în medie, mai mare în oraşele mari (15 luni şi chiar mai mult), dar nu sunt ferite nici zonele rurale (nouă luni).

Harta concentraţiilor de particule fine arată că nivelul lor este cel mai ridicat în mari zone urbane cum ar fi regiunea Paris, nord-estul Franţei şi axa Lyon — Marsilia, arată Agerpres.

Peste 34.000 dintre aceste 48.000 de decese pot fi prevenite în fiecare an prin diminuarea nivelurilor de particule fine, potrivit unuia dintre scenariile reţinute de către autorii studiului.

Cu toate acestea, cifrele mortalităţii din acest nou studiu nu sunt în creştere în comparaţie cu rezultatele celor anterioare, observă Sylvia Medina, coordonator al programului „Air Santé”.

Studiul francez confirmă cercetările europene din cadrul programului „Clean air for Europe” care a evaluat mai mult de 40.000 de decese legate de poluarea în Franţa.

Un impact asupra sănătăţii, pe termen lung este declanşat de la o concentraţie de 80 micrograme de PM10 (particule cu diametrul mai mic 10 microni) pe metru cub de aer.

Expunerea la poluarea aerului, inclusiv la particule fine, contribuie la dezvoltarea bolilor cardiovasculare (infarct miocardic etc.), respiratorii sau neurologice şi a cancerului. Ea favorizează tulburări în reproducere şi în dezvoltarea copiilor, a mai adăugat Sylvia Medina, citată de AFP.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ion Țiriac nu se uită la bani. Pe ce cheltuie miliardarul român 125.000 de euro în fiecare an: „E cam indecent, nu?”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
La cât trebuie să setezi centrala în funcție de câte grade sunt afară. Ghid complet pentru +10, 0, -5, -10 grade
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar