SUA, ameninţate de jihadişti: Va fi VINEREA ÎNSÂNGERATĂ în America

Organizaţia teroristă Stat Islamic ar fi recrutat în lunile recente, în acest scop, un număr mare de noi jihadişti vorbitori de limba engleză pentru a-şi comunica între ei mai bine mesajele teroriste cu ocazia acestui eveniment.

05 dec. 2016, 22:01
SUA, ameninţate de jihadişti: Va fi VINEREA ÎNSÂNGERATĂ în America

Trupe speciale americane au fost puse în alertă maximă în vederea ceremoniei din 20 ianuarie 2017, când Donald Trump, noul preşedinte ales al SUA, va fi învestit oficial în funcţie, la Washington.

Serviciile americane de securitate vor urmări comunicaţiile între membrii grupului terorist care a pus la cale atacuri pe scară largă cu ocazia acestui eveniment. Potrivit informaţiilor de până acum, ISIS ar fi extins producţia de ediţii speciale ale înregistrărilor video oficiale cu subtitrare în Engleză în săptămânile recente, iar prin canalele Agenţiei Amaq şi-au intensificat postarea de informaţii pe reţelele sociale în vederea detectării de noi ţinte pe tărâm american.

Recent, cel puţin nouă persoane au fost rănite după ce o maşină-capcană a intrat într-o mulţime aflată într-un campus din Ohio State University. Atacatorul a început să îi înjunghie cu un cuţit pe oameni din mulţime, a informat Poliţia din Columbus. Acesta era un refugiat somalez de 18 ani, Abdul Razak Ali Artan şia fost lichidat de poliţie. Statul Islamic a emis un comunicat în publicaţia sa de limba arabă, prin care a confirmat că somalezul era un membru al SI.

Europolul a avertizat la rândul său că toate statele membre ale Uniunii Europene care participă la coaliţia împotriva SI sunt considerate ca fiind printre  „ţintele legitime” ale teroriştilor din gruparea jihadistă. Potrivit unui raport publicat luni de Europol, „Franţa este de departe vizată de Statul Islamic, fiind urmată de Belgia, germania, Olanda şi Marea Britanie”.