Teodorovici: Salariul minim trebuie eliminat din sectorul privat. Dacă pleacă 20% din funcţionari, nu le-ai simţi lipsa

Obligaţia de a oferi un salariul minim în sectorul privat trebuie eliminată, iar aceasta ar trebui să rămână doar la stat, a declarat vineri ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, care a sugerat de asemenea că 20% din funcţionarii de la stat stai degeaba şi „n-ar simţi nimeni” dacă ar pleca.

RomaniaTV.net
03 aug. 2018, 09:52
Teodorovici: Salariul minim trebuie eliminat din sectorul privat. Dacă pleacă 20% din funcţionari, nu le-ai simţi lipsa

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat într-un interviu acordat DC News că dacă 20% dintre funcţionarii din administraţia centrală ar pleca, ‘“n-ar simţi nimeni”, sugerând că foarte mulţi dintre funcţionari nu au niciun rol în administraţie. El a mai zis că salariul minim pe economie ar trebui să nu mai fie obligatoriu în piaţă, ci doar în administraţia publică.

“Dacă 20% dintre funcţionarii din administraţia centrală ar pleca, n-ar simţi nimeni. Ba mai mult, lucrurile ar merge chiar mai bine (…) Suntem o administraţie de supereroi”, a spus ministrul Finanţelor, arată Economica.net.

El a mai declarat că salariul minim n-ar trebui să mai fie pe toată economia, ci doar în sectorul public. “Trebuie eliminată această obligaţie. Pentru că statul nu ar trebui să se bage în piaţă. Poţi să îl faci eventual o referinţă pentru mediul privat. Poţi, ca stat, să dai facilităţi celor care nu au angajati sub acel barem, dar atât. Lasă-l pe patron să vadă cu cât plăteşte”, a declarat ministrul Finanţelor.

De la 1 ianuarie 2018, salariul minim brut pe economie a crescut la 1.900 de lei, de la 1.450 de lei.  În perioada 1 februarie 2017 – sfârşitul anului 2017, salariul minim pe economie a fost de 1.450 de lei brut. În perioada 1 mai 2016 – ianuarie 2017 (inclusiv), salariul minim pe economie a fost de 1.250 de lei.

Aproape jumătate dintre angajaţii din România câştigă salariul minim pe economie, se arată în studiul privind dinamica pieţei muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare, realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) cu sprijinul Inspecţiei Muncii.