Teste de personalitate: Conflictul între generaţii a apărut şi în familia ta?

Publicat: Luni, 16 Iulie 2018 23:23 // Actualizat: Luni, 16 Iulie 2018 23:23 // Sursa: romaniatv.net

Se tot vorbeste despre conflictul intre generatii, despre cum afecteaza acesta relatia dintre parinti si copii. Societatea este intr-o continua schimbare, altfel n-ar exista evolutia, nu?

De la o generatie la alta sunt alte reguli, societatea are alte valori, alte convingeri. Iar cei nascuti in „alte vremuri" se adapteaza mai greu schimbarilor care contravin „tiparului" in care au fost ei educati. Dar in cazul vostru va fi la fel? 

Iata un test care va va face sa va dati seama daca acest conflict va aparea si in familia voastra. 

Raspundeti sincer, spontan la cele 10 intrebari, incercuind raspunsul care se apropie cel mai mult de modul vostru de a gandi si actiona.

1. Sunteti mandri de copiii vostri?

a. Da

b. Destul, cu toate ca ei nu mi-au indeplinit asteptarile. 

2. Apreciati ca toti copiii, o data ce vor creste, le vor multumi parintilor pentru educatia severa pe care au primit-o?

a. Da

b. Nu, nu le-am dat o astfel de educatie. 

3. Ar trebui ca intr-o familie sa existe lucruri pe care copiii nu trebuie sa le stie?

a. Da

b. Nu, nu trebuie sa existe secrete.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
conflict în familie conflict intre generatii test de personalitate
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6670
RON
23 Oct
noapte 8 °
zi 17 °
Ultimele joburi adaugate
24 H