The Guardian: Ce s-a întâmplat cu numărul imigranţilor români în UK după ridicarea restricţiilor

Numărul românilor şi bulgarilor care lucrează în Marea Britanie este cu 30.000 mai mare faţă de anul trecut, potrivit cifrelor oficiale ale Labour Force Survey ce urmează să fie prezentate miercuri, scrie The Guardian, potrivit Agerpres. Însă această creştere de peste 25% a prezenţei acestora pe piaţa forţei de muncă din Marea Britanie nu reprezintă o creştere a numărului de imigranţi din România şi Bulgaria. Restricţiile existente pe piaţa muncii au fost ridicate la 1 ianuarie, însă cea mai mare parte a creşterii a avut loc înainte de acest moment, potrivit Agerpres.
Romania TV
14 mai 2014, 11:31
The Guardian: Ce s-a întâmplat cu numărul imigranţilor români în UK după ridicarea restricţiilor

O astfel de creştere aparentă a numărului de români şi bulgari care ajung în Marea Britanie are şansele să se dovedească incendiară în actuala atmosferă politică febrilă a dezbaterii despre imigraţie în contextul alegerilor europene.

Este aproape sigur că vom constata o creştere a acestui număr din primul trimestru din 2013 până în primul trimestru al lui 2014‘, a declarat Carlos Vargas-Silva, de la Observatorul pentru Migraţie aparţinând Universităţii Oxford. ‘Ne aşteptăm la cel puţin 30.000 mai mulţi. Este dificil de prezis, însă acesta ar fi minimum de aşteptat’, a adăugat el.

Potrivit The Guardian, această predicţie poate fi făcută, deoarece cifrele care urmează să fie publicate de Biroul Naţional de Statistică (Office of National Statistics, ONS) vor lua în calcul încă un trimestru (ianuarie – martie 2014) alături de cele trei trimestre precedente (aprilie 2013 – decembrie 2013), deja publicate.

Aceste cifre nu vor arăta câţi români şi bulgari au ajuns pentru a lucra în Marea Britanie între lunile ianuarie şi martie ale acestui an’, a atras atenţia un purtător de cuvânt al ONS. ‘Ele indică doar câţi erau angajaţi în această perioadă. (Cifrele) nu arată când au ajuns în Marea Britanie’, a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit publicaţiei britanice, ONS publică cifrele trimestriale privind ocuparea forţei de muncă în rândul românilor şi bulgarilor în două seturi de date separate, împărţite între cei născuţi în cele două ţări şi cei care au cetăţenia română şi bulgară. Cifrele privind ţările de origine vor fi întotdeauna mai mari, deoarece acestea cuprind persoane care s-au aflat în Marea Britanie pentru o lungă perioadă de timp şi au devenit cetăţeni britanici.

Potrivit cifrelor privind ţările de origine, între ianuarie şi martie 2013, 72.000 de români şi 40.000 de bulgari lucrau deja în Marea Britanie, aducând numărul total la 112.000. Această cifră a crescut la 141.000 între aprilie şi iunie anul trecut, înainte de a scădea la 135.000 între lunile iulie şi septembrie şi de de a creşte din nou la 144.000 între octombrie şi decembrie. În condiţiile în care ultimele trei trimestre vor reprezenta până la 75% din cea mai recentă cifră a ONS, poate fi estimat cu încredere că numărul va fi cu cel puţin 30.000 peste cel de 112.000 estimat în primul trimestru al anului 2013.

Dar adevăratul test al impactului eliminării restricţiilor de pe piaţa muncii pentru aceste două ţări – notează The Guardian – ar consta în a compara cifra de 144.000 din lunile octombrie-decembrie 2013 – ultimul trimestru al anului 2013 – cu cea din primul trimestru al anului 2014. Deşi cifra va fi probabil mai mică, ar fi o reflectare mai exactă a impactului acestei eliminări, adaugă The Guardian.

Ar fi, de asemenea, mai bine să se analizeze cifrele privind cetăţenii români şi bulgari, mai degrabă decât cele care îi includ pe cetăţenii britanici care s-au născut în aceste ţari. Acestea sunt uşor mai scăzute, cu 103.000 de persoane prezente pe piaţa forţei de muncă în lunile ianuarie-martie 2013 – cifră care a crescut la 125.000 în lunile octombrie-decembrie 2013.

Merită remarcat, subliniază The Guardian, că numărul de români şi bulgari ar trebui să fie privit în contextul general al celor 1,54 de milioane de cetăţeni UE care lucrează în Marea Britanie, o cifră similară cu cea a cetăţenilor britanici care locuiesc sau lucrează în alte părţi ale UE.

Publicaţia britanică atrage însă atenţia că noile cifre ale ONS îi vizează doar pe cei care lucrează, fără a include membrii familiei, studenţi şi alte persoane care trebuie să trăiască în Marea Britanie. Pentru o imagine mai completă, trebuie aşteptate statisticile migraţiei nete în luna august, care vor indica ce s-a întâmplat cu afluxul de imigraţi din cele două ţări în Marea Britanie în primele trei luni ale acestui an şi până în mai 2015, atunci când cifrele privind migraţia netă pentru un an întreg vor fi publicate pentru anul 2014.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Zodiac oriental 2025. Caracteristicile tale, în funcție de perioada în care te-ai născut. Ce semn ești, de fapt, în zodiacul oriental
Capital.ro
Dezvăluirea care zguduie România toată. Florin Călinescu a spus adevărul: Pe ruși și pe americani...
Playtech.ro
Când se încălzeşte iar în România? Meteorologii Accuweather au făcut anunţul
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
O româncă din Germania spune că i-a fost anulată cererea de credit din cauza instabilității politice din România
wowbiz.ro
Soția lui Dan Alexa, prinsă noaptea în vila lui Alex Bodi! Avem imaginile bombă!
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Aplicația care se instalează automat pe telefon și îți verifică pozele. Cum scapi de ea
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Au venit pentru o nuntă, dar au ars pe marginea drumului. Destinul sfâșietor al unei familii întoarse din Italia
Cancan.ro
💣 în showbiz! Soțul celebrei creatoare de modă a dezvăluit că este gay, după 24 de ani de căsnicie 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de teren din România sunt blocați. Legea îți interzice, chiar dacă ai cumpărat legal terenul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
VIDEO Cine e, de fapt, Papa Leon al XIV-lea. Papa Francisc a făcut dezvăluiri despre el: "Este foarte calm, dar..."
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Documentul important trimis românilor odată cu factura la energie. Românii trebuie să fie atenți la toate informațiile
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât costă cazarea la hotelul de lux al Simonei Halep, din Mamaia