Tragedie în showbiz. Toată lumea o ştie de la „Next Top Model”, iar acum se zbate între viaţă şi moarte

O îndrăgită vedetă TV se zbate între viaţă şi moarte, după ce a căzut victimă unui atac armat soldat deja cu doi morţi.

RomaniaTV.net
28 mart. 2017, 09:13

Brandy Rusher, o fostă concurentă a show-ului „Next Top Model” America, a fost împușcată într-un atac armat şi este în stare critică. Fratele ei şi încă o persoană au murit deja în urma incidentului. Alte trei persoane sunt rănite, dar Brandy pare să fie în starea cea mai gravă, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de a o menţine în viaţă.

Incidentul s-a petrecut într-un complex de apartamente dintr-o zonă rău famată din Houston, Texas. Mai multe persoane neidentificate încă au deschis focul dintr-o mașină şi apoi au fugit de la locul faptei, iar anchetatorii bănuiesc că atacul armat ar fi fost precedat de un conflict între victime şi atacatori.

Brandy Rusher este în stare critică, potrivit unor surse medicale citate de E! News.