Tudose, vizită surpriză pe autostrada Deva-Orăştie

Premierul Mihai Tudose a făcut o vizită inopinată la Autostrada Deva Orăştie, care a fost inaugurată în mai 2013. Prim-ministrul i-a luat prin surprindere pe muncitorii de pe autostradă, el găsind peste 600 de persoane care se aflau la muncă.

20 oct. 2017, 07:29

Mihai Tudose i-a luat prin surprindere pe muncitorii care lucrau la Autostrada Deva-Orăştie. Premierul a mers într-o vizită de lucru pe şantier pentru a vedea în ce stadiu se află lucrările.

Chiar dacă au trecut doar patru ani de la inaugurare, peisajul de pe autostradă este de-a dreptul dezolant, având în vedere că parcările sunt pline de gunoaie care atrag şobolani şi câini maidanezi. Mai mult, autostrada este plină de gropi, care măsoară până la 10 centimentrii.

Şoferii se plâng de faptul că sunt atât de multe gropi, încât nici nu au posibilitatea să le ocolească. Probleme există pe aproape tot tronsonul de şosea rapidă, dintre Deva și Orăștie, care măsoară 32,5 kilometri.

Premierul Mihai Tudose a găsit la muncă aproximativ 650 de muncitori, care încercau să remedieze problemele cu care se confruntă şoferii. Tronsonul dintre Deva și Orăștie face parte din autostrada Deva – Sibiu, porțiunea de drum din județul Hunedoara având valoarea de 220 de milioane de euro

Citeşte şi Lucrări pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A3 Turda-Borş. Se anunţă restricţii pe anumite tronsoane