Anastasiu a făcut anunțul privind conferința de presă pe rețeaua de socializare Facebook.
”Astăzi, la ora 17:00, voi ține o conferință de presă la Guvern”, a postat vicepremierul.
Aflat acasă, la Oradea, premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție legată de cazul Anastasiu.
”Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”, a spus, potrivit ebihoreanul, prim-ministrul, care ar urma să se întoarcă în Capitală duminică seară.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu susține în continuare că a fost doar martor în dosarul de corupție în care a recunoscut că a dat mită unei inspectoare de la Fisc. Asta deși Direcția Națională Anticorupție (DNA) a precizat că acestuia i-a fost atribuită, în cauza respectivă, calitatea de martor denunțător.
Vicepremierul a reiterat sâmbătă, pe Facebook, că nu a ”semnat și depus un denunț”, cerând totodată DNA ”o copie a presupusului” document care ar demonstra contrariul.
”În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi (sâmbătă – n.r.) la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut.
Reiterez faptul că eu nu am semnat și depus un denunț, ci am dat declarații cu privire la faptele care au avut loc”, a scris Anastasiu, pe rețeaua de socializare.
DNA a făcut, tot sâmbătă, noi precizări legate de cazul Dragoș Anastasiu.
Potrivit DNA, actualul vicepremier și asociatul său dintr-o firmă s-au dus la DNA, în 2 februarie 2018, ”din proprie inițiativă”, cu un denunț, au fost audiați și, în aceeași zi, li s-a atribuit calitatea de martori denunțători.
”Pentru corecta informare a opiniei publice cu privire la calitatea de martor denunțător pe care o persoană ar fi avut-o într-un dosar penal instrumentat de DNA, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:
La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanți ai societății SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie inițiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunț deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceștia au fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunțători”, s-a arătat într-un comunicat.
În respectivul dosar, Dragoș Anastasiu ar fi semnat un contract fictiv pentru a masca plăți de mită către o inspectoare ANAF condamnată ulterior la cinci ani de închisoare.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a spus că singura calitate a lui Anastasiu în dosarul respectiv a fost aceea de martor, fapt ce nu afectează calitatea sa de vicepremier și nu interferează cu exercitarea atribuțiilor sale în guvern.
”Vicepremierul Dragoș Anastasiu nu a avut calitate de denunțător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluționat prin Hotărârea 1258/2023. Singura sa calitate a fost aceea de martor. A fost audiat în această calitate de procurori și judecători care nu au considerat că sunt întrunite condițiile pentru schimbarea acestei unice calități. Dosarul penal s-a încheiat prin hotărâre defintiva. Circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”, a precizat Dogioiu.
Despre cazul Anastasiu o vorbit și președintele Nicușor Dan, aflat în vizită în Austria. Șeful statului a descris drept ”o problemă mare” situația creată în urma dezvăluirilor din dosarul în care a fost implicat vicepremierul.
”E o problemă mare, e o problemă mare. Atât”, a spus Nicușor Dan.