TUPEU incredibil al medicului şpăgar de la Spitalul Militar: MITA ESTE MORALĂ

Chirurgul Iancu Mocanu, şeful secţiei Chirurgie Cardiovasculară II de la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei "Vasile Cândea", prins în timp ce lua şpagă a spus că gestul său este cât se poate de moral, pentru că avea nevoie de bani ca să-şi asigure un nivel de trai potrivit statului său. Chirurgul care a luat 2.000 de euro de la un pacient gav bolnav, ca să îl opereze pe inimă, va fi cercetat în stare de libertate.

25 sept. 2013, 05:32
TUPEU incredibil al medicului şpăgar de la Spitalul Militar: MITA ESTE MORALĂ

Medicul şpăgar Iancu Mocanu i-a uimit pe procurori cu declaraţiile sale. Le-a spus procurorilor că a fost nevoit să primească banii de la pacienţi pentru a-şi asigura un anumit nivel social potrivit cu pregătirea şi statutul său social, informează România TV. Mai mult, acesta a susţinut în faţa procurorilor că nu vede nimic imoral în gestul său.

Procurorii anticorupţie au descoperit cu ocazia flagrantului organizat în cabinetul medicului militar Iancu Mocanu, reţinut marţi, mai multe sume de bani, despre care inculpatul a declarat că sunt „atenţii” din partea aparţinătorilor bolnavilor pe care i-a operat în cursul ultimelor 30 de zile şi că, într-un caz, banii erau păstraţi pentru ca, în eventualitatea unui deces, să fie restituiţi.

„Solicitându-i-se inculpatului Iancu Mocanu să declare dacă mai deţine şi alte valori sau sume de bani, acesta a scos din compartimentul din mijloc al dulapului poziţionat în spatele biroului său o borsetă din piele, de culoare neagră, în care a declarat că deţine mai multe sume de bani, având ca provenienţă atenţii din partea aparţinătorilor bolnavilor pe care i-a operat în cursul ultimelor 30 de zile”, se arată în referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Iancu Mocanu, şef secţie Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, pentru luare de mită, potrivit Agerpres.

Astfel, anchetatorii au procedat la identificarea sumelor de bani aflate în interiorul a trei plicuri din borseta menţionată. Potrivit referatului, într-un plic a fost găsită suma de 500 de lei, despre care inculpatul a declarat că a primit-o luni dimineaţă de la soţia unui pacient operat săptămâna anterioară, când a mai primit suma de aproximativ 4.000 de lei, pe care i-a împărţit echipei medicale împreună cu care a realizat intervenţia chirurgicală.

În alt plic erau 6.700 lei, despre care inculpatul a spus că i-a primit de la soţia pacientului pe care l-a operat în urmă cu circa trei săptămâni.

„Suma totală primită a fost de 7.000 de lei, din care inculpatul a declarat că a mai luat, de-a lungul timpului, 300 de lei. Inculpatul a arătat că suma de 6.700 o păstra, având în vedere evoluţia stării de sănătate a pacientului, susţinând că în eventualitatea unui deces ar fi restituit-o soţiei acestuia. Inculpatul a precizat că această sumă a fost o atenţie din partea soţiei pacientului drept mulţumire pentru actul medical al întregii echipe. Prin prisma atribuţiilor de serviciu, obligaţiilor medicale, dar şi a celor pe linie medicală, inculpatul a precizat că suma era una necuvenită şi contrară prevederilor legale. Inculpatul a declarat că nu a pretins această sumă”, susţin procurorii în document.

În al treilea plic era suma de 6.200 de lei, despre care Iancu Mocanu a precizat că este de la mai mulţi pacienţi pe care i-a operat în cursul ultimei luni.

Anchetatorii susţin că medicul a declarat cu acelaşi prilej că a primit sume de bani de la toţi pacienţii pe care i-a operat în ultima lună şi că nu poate preciza exact numele pacienţilor de la care a primit bani şi cuantumul acestora.