Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Un angajat al Electrica a murit în timp ce lucra la un panou de transformare

Publicat: Joi, 09 Martie 2017 15:32 // Actualizat: Joi, 09 Martie 2017 15:32 // Sursa: romaniatv.net

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit, suferind arsuri, în timp ce lucrau împreună la un panou de transformare dintr-o hală aparţinând SC Electrica Muntenia Nord, din municipiul Ploieşti. Poliţia a deschis dosar penal pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, echipajele de intervenţie au fost solicitate, joi după amiază, pentru a acorda primul ajutor unor bărbaţi care au suferit arsuri în timp ce lucrau la un panou electric, în zona de nord a municipiului Ploieşti.

Paramedicii au constatat că unul dintre bărbaţi, în vârstă de 58 de ani, este mort, fiind carbonizat, în timp ce al doilea, de 48 de ani, a suferit arsuri de gradul unu pe mâini şi pe faţă.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cei doi bărbaţi sunt angajaţi ai Electrica Muntenia Nord şi se aflau în timpul programului de lucru, incidentul fiind încadrat ca accident de muncă, scrie news.ro.

Poliţia Prahova a deschis dosar de cercetare pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv neluarea măsurilor pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă şi nerespectarea acestor măsuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu.

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
angajat electrica angajat electrica mort deces panou de transformare
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.5563
RON
29 Jun
noapte 19 °
zi 35 °
Ultimele joburi adaugate
24 H