Un bărbat înfundă WC-urile din Geneva cu bancnote de 500 de euro. Banii sunt reali, autorităţile sunt alarmate

Mai multe ziare din oraşul elveţian Geneva au relatat cu privire la mai multe cazuri de closete înfundate cu bancnote de 500 de Euro. Informaţia a fost confirmată de un oficial al municipalităţii.

19 sept. 2017, 12:02
Un bărbat înfundă WC-urile din Geneva cu bancnote de 500 de euro. Banii sunt reali, autorităţile sunt alarmate

În orașul elvețian Geneva, o persoană necunoscută înfundă toalete cu bancnote de 500 de euro, potrivit The Time. În ultima lună au fost relatate asemenea cazuri de closete pline cu bani la trei restaurante din oraş şi la o filială a băncii UBS. Mai mult decât atât, într-o pizzerie, un vas de WC a fost atât de înfundat încât apa s-a scurs prin baie.

Un purtător de cuvânt al procuraturii din Geneva a declarat că bancnotele erau aruncate tăiate în mii de bucăți. Suma de bani din closete se ridica la zeci de mii de euro in bancnote de 500 de Euro. Deocamdată nu se știe care este proveniența banilor. Bancnota de 500 de euro va fi scoasă din circulație de Banca Centrală Europeană.

Două persoane sunt suspectate în acest caz, însă detalii legate de stadiul anchetei nu au fost date publicităţii.