Un bebeluş de doar o lună, MORT în condiţii suspecte la Spitalul din Târgu Jiu

Moarte suspectă în cazul unui bebeluş de doar o lună. După ce a stat internat o săptămână în Spitalul din Târgu Jiu, copilul a murit chiar sub privirile medicilor. Fusese adus la spital de părinţi, care sunt minori. Reprezentanţii Protecţiei Copilului au început o anchetă pentru a afla din ce cauză a murit bebeluşul.

28 oct. 2014, 16:21
Un bebeluş de doar o lună, MORT în condiţii suspecte la Spitalul din Târgu Jiu

Un bebeluş în vârstă de numai o lună de zile, din comuna gorjeană Baia de Fier, a decedat în noaptea de 27 spre 28 octombrie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, potrivit gds.ro. Copilul era internat de şapte zile la unitatea medicală, împreună cu mama, în vârstă de 15 ani. Bebeluşul a fost internat cu gastroenterocolită, febră, bronhopenumonie şi diaree, iar după şapte zile de când a fost adus la spital starea de sănătate a micuţului a început să se amerioleze.

Luni noaptea, bebeluşul a avut din nou o stare generală proastă, iar medicii din Târgu Jiu au decis să îl transfere la Spitalul din Craiova pentru o intervenţie chirurgicală la abdomen. În timpul în care se pregăteau actele medicale de transfer, copilul a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu aşteaptă rezultatul necropsiei. Deocamdată, mama copilului nu a depus o plângere în legătură cu cele întâmplate.

CITEŞTE ŞI: Anchetă la maternitatea din Botoşani, după un presupus caz de MALPRAXIS