Un mare producător de componente auto face angajări în martie şi aprilie, în Braşov

Producătorul german de componente auto Continental va angaja în Brașov, unde deține o fabrică de asamblare pompe de alimentare a motorului, 180 de persoane, în martie și aprilie. Fabrica din Brașov a fost deschisă în 2011, atunci fiind recrutați 1.400 de muncitori.

10 mart. 2017, 10:11
Un mare producător de componente auto face angajări în martie şi aprilie, în Braşov

La unitatea din Brașov sunt fabricate unitățile de alimentare cu combustibil, ce ajută la reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) ale mașinii (îmbunătățind eficiența energetică). Continental Brașov poate produce aici, la capacitate maximă, peste 10 milioane de unități anual, scrie profit.ro. 

Continental Brașov participă la diverse evenimente de recrutare din oraș, reprezentanții companiei fiind prezenți la Târgul locurilor de muncă organizat în 30 – 31 martie la Hotel ARO sau cu ocazia Caravanei Continental organizată cu regularitate în Brașov, Codlea, Vulcan, Râșnov, Cristian, Zărnești, Bran, Moieciu, Săcele,Tărlugeni și Poiana Mărului.

Grupul german Continental este unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de componente auto și anvelope, având anul trecut o cifră de afaceri de circa 40 de miliarde de euro și peste 220.000 de angajați în 56 de țări.

În România, Continental șapte unități de producție și patru centre de cercetare și de dezvoltare, în Timișoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov și Iași.

Continental este și partener al unui joint-venture în Slatina și are un centru de distribuție al anvelopelor în București.

La sfârșitul anului trecut, Continental avea peste 17.000 de angajați în România.