Un nou dosar penal pentru Sorin Blejnar. Fostul preşedinte al ANAf, pus sub acuzare pentru corupţie

Fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, a fost pus sub acuzare pe 19 decembrie pentru luare de mită de către procurorii DNA într-un nou dosar, potrivit Romania Libera. Blejnar a ajuns deja la al patrulea dosar penal, acesta din urmă fiind instrumentat de procurorul care cercetează și dispariția lui Codruț Marta. Alături de Blejnar, au fost puși sub acuza­re pentru fapte de corupție, primind măsura controlului judiciar, şi fostul șef al Gărzii Financiare – Sorin Florea, și fostul șef al Vămilor, Viorel Comăniță. Alături de aceștia a fost pusă sub acuzare și Andreea Blejnar, soția fostului președinte al ANAF.

RomaniaTV.net
04 ian. 2018, 09:40
Un nou dosar penal pentru Sorin Blejnar. Fostul preşedinte al ANAf, pus sub acuzare pentru corupţie

Procurorii DNA au făcut percheziții, pe 18 decembrie, acasă la Sorin Blejnar, Sorin Florea şi Viorel Comăniţă, de unde anchetatorii au urmărit să ridice bani cash, obiecte de valoare sau documente care ar fi putut avea legătură cu rețeaua de evaziune cu produse petroliere condusă de băcăuanul Radu Nemeș, au declarat pentru „România liberă” surse judiciare.

Imediat după percheziții Blejnar, Florea și Comăniță au fost aduși la sediul DNA unde au fost puși sub acuza­re pentru fapte de corupție, primind măsura controlului judiciar. Alături de aceștia a fost pusă sub acuzare și Andreea Blejnar, soția fostului președinte al ANAF.

Curtea de Apel București a respins pe 27 decembrie contestațiile depuse de Sorin Blejnar și Viorel Comăniță față de măsura controlului dispusă de procurorii DNA, în timp ce la Sorin Florea contestația a fost respinsă încă de pe 22 decembrie. Pe 5 ianuarie magistrații decid dacă mențin controlul impus Andreei Blejnar.

Din decizia judecătorilor de respingere a plângerilor celor trei rezultă că dosarul în care aceștia au fost puși sub acuzare are numărul 106/P/2016. Potrivit unor surse judiciare procurorii au preferat să lucreze în liniște întrucât au avut de pus cap la cap mai multe date. Mai exact declarațiile unor martori cu identitate protejată cu perioadele în care rețeaua lui Radu Nemeș scotea bani cash din firmele fantomă.

Radu Nemeș este și el suspect pentru dare de mită, au declarat surse judiciare pentru „România liberă”.

Pe 10 ianuarie Sorin Blejnar așteaptă la Tribunalul Brașov verdictul în dosarul în care DIICOT Brașov l-a trimis în judecată pentru protejarea unei alte rețele de evaziune cu produse petroliere condusă de ungurul Attila Peter Racz, și el în legături strânse cu dispărutul Codruț Marta.