Un pacient de la Spitalul Judeţean Timişoara s-a sinucis aruncându-se de la etajul al cincilea

Un pacient al Spitalului Judeţean din Timişoara, care era internat la Secţia de Urologie şi care se afla şi sub tratament pentru afecţiuni psihice, s-a sinucis, aruncându-se în gol de la fereastra salonului.

RomaniaTV.net
01 feb. 2018, 09:37
Un pacient de la Spitalul Judeţean Timişoara s-a sinucis aruncându-se de la etajul al cincilea

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judetean Timişoara, Andreea Borboros a declarat pentru News.ro că pacienţii internaţi în acelaşi salon cu bărbatul care s-a sinucis au observat că acesta lipseşte şi au chemat asistenta de gardă.

„Pacientul în vârstă de 77 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în 18 ianuarie, el a fost internat pe secţia de Urologie, a fost supus mai multor investigaţii interdisciplinare, pacientul se afla în evidenţa medicilor psihiatri de mai multă vreme, de altfel el se afla sub tratament pentru o tulburare anxios depresivă. În cursul nopţii, asistenta medicală a mers în salonul unde erau internaţi alţi doi pacienţi, însă toţi trei dormeau. La jumătate de oră distanţă de acel moment, unul dintre colegii de salon a anunţat-o pe asistentă că pacientul lipseşte. L-au căutat, au observat că geamul salonului este deschis şi când s-au uitat pe geam, au constatat că bolnavul se aruncase în gol”, a declarat Andreea Borboros.

Pacientul s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Judeţean Timişoara.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.