Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Un patron de studio de videochat şi-a pus modelele să se prostitueze în Anglia. Cum le convigea ieşeanul pe fete

Publicat: Joi, 12 Octombrie 2017 13:09 // Actualizat: Joi, 12 Octombrie 2017 13:09 // Sursa: romaniatv.net

Probleme serioase pentru patronul unui studio de videochat din Iasi! Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi (DIICOT) l-au monitorizat aproximativ un an de zile, ocazie cu care au aflat ca in spatele afacerii cu videochat-ul se ascundea cu totul altceva.

Foto: banatulazi.ro

Mai exact, au aflat ca Iulian Focsa folosea acest studio ca paravan pentru racolarea de fete pentru prostitutie, scrie bzi.ro. Metodele de racolare sunt cele clasice, erau cautate fete disperate sa-si gaseasca un loc de munca, sa castige cat mai bine intr-un timp foarte scurt. Dupa ce le angaja la studio, Iulian Focsa le facea sa se indragosteasca de el, le innebunea cu totul felul de promisiuni printre care si aceea ca vrea sa aiba o relatie serioasa cu ele si chiar sa se casatoreasca cu acestea.

Citeşte şi Droguri, sex, băuturi, prostituate superbe, PACHET DE VACANŢĂ INEDIT. Cât costă oferta care a înnebunit internetul

Dupa ce erau determinate sa intre in joc si acceptau sa intretina raporturi sexuale si cu alti clienti, fetele erau batute, torturate si umilite. Nu mai aveau posibilitatea de a scapa. Iubita reala a lui Iulian Fosca se ocupa si ea de administrarea afacerii si incerca sa se apropie de fetele care faceau videochat si ulterior care se prostituau. Este vorba de Diana Florina Iftime, de 36 ani.

Procurorii: "Fetele sunt vazute ca simple surse de venituri ilicite, monede de schimb"

Dupa ce au aflat ce se afla in spatele studioului, procurorii au cerut de la instanta de judecata interceptarea convorbirilor telefonice purtate de cei doi iubiti, Focsa si Iftime, dar si a celorlalti membri ai gruparii. Din acele inregistrari reies detalii clare despre faptul ca Iulian Focsa racola fete si le obliga sa se prostitueze.

"Relevante pentru subjugarea totala a victimelor si stoarcerea acestora de orice resursa, în beneficiul exclusive al inculpatilor, sunt si convorbirile telefonice interceptate în cauza. Din acestea reiese totala lipsa de empatie fata de situatia persoanelor vatamate, care sunt vazute ca simple surse de venituri ilicite, monede de schimb de care se pot debarasa oricând. Pâna atunci, supunerea victimelor fata de inculpati trebuia sa fie totala si neconditionata", au precizat procurorii de la DIICOT Iasi in actul prin care au solicitat arestarea membrilor retelei. Alaturi de cei mentionati a fost arestat preventiv si Andrei Mihai Paduraru.

A agatat-o pe strada cand s-a oferit sa o conduca acasa

Printre fetele care au trait intens aceasta poveste se numara si Cristina A. L-a cunoscut pe Iulian Focsa in anul 2013 dupa ce a acceptat sa urce in masina lui in timp ce ea astepta autobuzul. El a oprit si a agatat-o pur si simplu de pe strada. A intrat in discutie cu ea si a convins-o din prima ca poate sa o ajute sa se imbogateasca. I-a spus ca va castiga sume uriase daca accepta sa faca videochat pentru el. Ulterior, dupa ce fata a inceput sa lucreze i-a facut cunostinta cu o alta prietena. Focsa a agatat-o si pe aceea.

Citeşte şi Femeie arestată după ce şi-a pus fiicele minore să facă videochat

"Persoana vatamata A.C. a relatat faptul ca în luna ianuarie 2013 numitul Focsa Iulian a abordat-o prieteneste dintr-un autoturism pe raza mun. Iasi, oferindu-se sa o conduca acasa în sat Bârnova, jud. Iasi. A tinut legatura cu acesta si i-a propus sa faca videochat pentru el în studioul pe care îl detinea. A acceptat dar a dus-o sa lucreze într-un apartament închiriat pe B-dul Primaverii din Iasi. A lucrat doua saptamâni, timp în care Focsa Iulian a cunoscut-o pe prietena sa, T.L.D., de 16 ani, pe care a convins-o sa faca videochat pentru el", se arata in referatul procurorilor.

Din 400 lire castigate, fata ramanea cu 100

Ulterior, Cristina a acceptat sa mearga in Marea Britanie pentru a practica prostitutia. Iulian Focsa ii garanta protectia, iar ea trebuia sa-i plateasca jumatate din ceea ce incasa. Tarifele variau intre 30 lire si 300 lire, in functie de timpul petrecut cu clientul. A plecat cu inca doua fete de 18/19 ani. Acolo au fost asteptati toti de Mihai Andrei Paduraru, poreclit Gonzo.

"Focsa Iulian si Paduraru Mihai-Andrei, zis Gonzo, le-au dus într-o casa si le-au spus ca urmau sa înceapa munca, adica sa se prostitueze. Acolo a cunoscut-o pe B.M.M. din (...), care se prostitua pentru Focsa Iulian de vreo trei ani. Avea cu aceasta o relatie de iubire. De fapt Focsa Iulian obisnuia prin metoda lover boy sa le initieze si ulterior sa controleze pentru a se prostitua pentru el. Au început sa practice prostitutia la indicatiile si sub supravegherea lui Focsa Iulian. Ulterior Focsa Iulian si Paduraru Mihai-Andrei, zis Gonzo, au închiriat o locuinta, astfel încât sa nu mai fie nevoiti sa plateasca chirie altora. Dupa o luna Focsa Iulian a plecat în România cu Ionela si le-a lasat în grija lui Paduraru Mihai-Andrei, zis Gonzo. Gabriela locuia cu B.M.M. si se prostituau împreuna, iar ea a ramas singura în locuinta", sustin procurorii ieseni. Pentru a gasi clienti, Iulian Focsa si Mihai Andrei Paduraru distribuiau carti de vizita prin oras cu serviciile oferite de fete.

"Câstigam 2500-3000 lire la doua saptamâni. Când nu era Focsa Iulian, jumatate din banii câstigati îi dadeam lui Gonzo, care imi asigura si protectia", a declarat Cristina. Aceasta a mai venit de cateva ori in Romania dupa care s-a intors in Marea Britanie. Acolo s-a prostituat si in bordeluri, insa ramanea cu foarte putini bani, avand in vedere ca trebuia sa plateasca catre administratorul locatiei si catre proxenetii ei. "De exemplu, daca câstigam 400 lire/zi, primeam doar 100 lire", a spus Cristina.

Dupa ce s-a terminat aventura cu Marea Britanie, Cristina s-a prostituat si in Iasi, in apartamente inchiriate. De-a lungul timpului a fost agresata de mai multe ori de membrii retelei. In cele din urma, a acceptat sa povesteasca totul procurorilor. Avand in vedere grozaviile descoperite de procurori, dar mai ales impactul social al unor asemenea fapte, vom continua seria dezvaluirilor legate de modul de operare a acestei retele.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
angajate videochat bani prostituate prostituate prostituţie videochat
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.5988
RON
24 Oct
noapte 11 °
zi 13 °
Ultimele joburi adaugate
24 H