Vaccinul împotriva virusului Zika va putea fi realizat abia peste câţiva ani

Un vaccin sigur și eficient împotriva virusului Zika va putea fi realizat doar peste câțiva ani, a afirmat joi directorul Institutului american pentru alergii și boli infecțioase (NIAID), dr Anthony Fauci, considerând că cercetările sunt promițătoare. "Este important să se știe că nu vom avea un vaccin sigur și eficient împotriva virusului Zika disponibil în acest an, ci probabil în anii următori", a declarat el în cadrul unei conferințe telefonice menționate de AFP

29 ian. 2016, 12:10
Vaccinul împotriva virusului Zika va putea fi realizat abia peste câţiva ani

Până la sfârșitul anului 2016 ar putea avea loc prima fază a unui test clinic pentru determinarea caracterului nevătămător al vaccinului, a precizat el.

Șeful NIAID a arătat că cercetătorii lucrează deja la realizarea unor vaccinuri împotriva virușilor Dengue și Nilului occidental, care aparțin aceleiași familii ca și Zika, Flavivirus, și că cercetările lor sunt avansate, scrie Agerpres.

NIAID a adoptat două căi pentru a pune la punct un vaccin anti-Zika, conform dr Fauci. Prima se bazează pe ADN, strategie similară celei folosite împotriva virusului Nilului occidental, în cazul căruia prima fază a testului clinic a arătat că vaccinul este sigur și eficient. A doua cale constă în utilizarea unui virus slăbit pentru a provoca o reacție imunitară, lucru care a funcționat în cazul virusului Dengue.

În afară de cercetările pentru realizarea unui vaccin, cercetătorii americani își vor concentra eforturile și în alte sectoare, cum ar fi dezvoltarea unor mijloace de diagnosticare și a unui model animal, pentru a înțelege efectele virusului Zika asupra organismului, mai ales la femeile însărcinate.

Citeşte şi

Testele de depistare ale virusului Zika ar urma să arate rapid nu numai dacă o infecție este în desfășurare, ci și dacă a existat una în trecut, „lucru esențial pentru a liniști femeile care așteaptă copii și care locuiesc în țările unde acest virus este endemic sau care au călătorit în regiunile respective”, afirmă dr Fauci.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi o reuniune de urgență, la 1 februarie, asupra virusului Zika, ce se răspândește „în mod exploziv” pe continentul american. Experții se așteaptă la 3-4 milioane de cazuri în acest an. În Statele Unite nu s-a înregistrat încă niciun caz de contaminare directă.

Benignă în aparență, infecția cu acest virus transmis de țânțari este suspectată că provoacă grave malformații congenitale ale creierului fetusului la femeile însărcinate contaminate, arată AFP.