Vasile Blaga: Adriana Săftoiu este noul purtător de cuvânt al PNL

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a anunţat că Biroul Politic Naţional a decis luni ca Adriana Săftoiu să fie noul purtător de cuvânt al liberalilor.
Filip Stan
11 iul. 2016, 13:33
Vasile Blaga: Adriana Săftoiu este noul purtător de cuvânt al PNL

„Prin votul BPN purtător de cuvânt al partidului este doamna Adriana Săftoiu. Îi mulţumesc dlui Ionuţ Stroe pentru toată activitatea şi pentru că va colabora în continuare cu doamna Săftoiu la departamentul respectiv”, a spus Blaga, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, BPN al PNL a decis şi conducerea unică în nouă organizaţii. Astfel, la Bihor preşedinte unic este Ilie Bolojan, la Bistriţa-Năsăud — Robert Sigartău, la Botoşani — Cătălin Flutur, la Braşov — Adrian Veştea, la Iaşi — Marius Bodea, la Maramureş — Mircea Dolha, la Satu Mare — Ionuţ Rus, la Timiş — Nicolae Robu, iar la Bucureşti — Cristian Buşoi, arată Agerpres.

Blaga a precizat că la organizaţia din Mureş decizia privind conducerea va fi luată săptămâna viitoare.

El a menţionat şi că în ultima săptămână din august vor exista conferinţe de alegeri în filialele de sector ale PNL.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Afacerea IT cu iz de spionaj: omul care a cumpărat acțiuni de la Nicușor Dan, achitat în dosarul de 40 de milioane de euro
Playtech.ro
Ce înseamnă autocolantele roșii și albe lipite pe stâlpi. Mulți șoferi nu știu semnificația lor
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar