Victor Ponta, la Palatul Victoria. Sorin Grindeanu revine sâmbătă seara în Capitală

Secretarul general al guvernului, Victor Ponta, a ajuns, sâmbătă, la Palatul Victoria, unde potrivit declaraţiilor sale din cursul serii de vineri, a avut discuţii cu mai mulţi parlamentari şi lideri politici. Premierul Sorin Grindeanu se află la Timişoara, unde participă la şedinţa organizaţiei PSD, urmând să se reîntoarcă în Bucureşti în cursul serii.
Iulian Tudor
17 iun. 2017, 09:28
Victor Ponta, la Palatul Victoria. Sorin Grindeanu revine sâmbătă seara în Capitală

UPDATE: Fostul secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, a plecat de la Palatul Victoria după o discuție de aproximativ o jumătate de oră cu noul șef al instituției, Victor Ponta, potrivit unor surse guvernamentale.

Secretarul general al Guvernului i-a cerut lui Busuioc lămuriri și documente despre activitatea SGG, instituție a cărei conducere a preluat-o vineri, conform acelorași surse.

Victor Ponta este în continuare la Palatul Victoria, unde își desfășoară activitatea de preluare a mandatului.

La Palatul Victoria a ajuns, de scurt timp, și ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, propus interimar ca vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației și Fondurilor Europene, în urma demisiei din funcție a lui Sevil Shhaideh.

Încă de dimineaţă, la Palatul Victoria au venit mai mulţi consileri ai premierului precum şi cei din cabinetul SGG.

La 11.45 a sosit şi secretarul general al guvernului, Victor Ponta, care potrivit declaraţiilor sale de vineri seară la Guvern, urmează să aibă discuţii cu mai mulţi parlamentari şi lideri politici, potrivit news.ro.

Sorin Grindeanu se află la Timişoara, unde participă la şedinţa organizaţiei PSD, urmând să se reîntoarcă în Bucureşti în cursul serii.

Victor Ponta a fost numit, vineri, în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial şi fiind contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc.

PSD convoacă Parlamentul duminică pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

„Primul-ministru mi-a propus ieri să vin în echipa domniei sale într-o perioadă anormală pentru funcţionarea unui Guvern şi am spus imediat da. Cred că Sorin Grindeanu merită sprijin pentru lucrurile corecte pe care vrea să le facă. Funcţia de secretar general al Guvernului nu este tocmai ceea ce aveam în planul de carieră, dar nu cred că e cazul de orgolii. Cred că e cazul să asigurăm funcţionarea Guvernului pentru binele tuturor cetăţenilor. Îl voi sprijini în această calitate pe care o voi ocupa temporar”, a afirmat Victor Ponta.

„În următoarele zile trebuie să ţinem pe linia de plutire activitatea guvernamentală, torpilată de o decizie politică greşită luată de domnul Dragnea. Cunosc administraţie centrală ca să il pot sprijini pe premier”, a precizat Ponta.

Premierul Sorin Grindeanu se află, sâmbătă, la Timişoara, unde va avea o şedinţă cu social- democraţii din judeţ, cărora le va solicita sprijinul în demersul său de a-l îndepărta pe Liviu Dragnea de la conducerea partidului. În Timiş, PSD are patru deputaţi şi doi senatori care şi-au exprimat şi ei susţinerea pentru Grindeanu, declarând că vor vota împotriva moţiunii de cenzură iniţiată de PSD.

Premierul ar urma să revină la Bucureşti în cursul acestei seri.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar