Viorica Dăncilă a încurajat oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite să investească în România

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis joi, în cadrul unei întrevederi cu Dr. Sultan Ahmed Al Jaber, dorinţa ţării noastre ca oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite să investească în România.

RomaniaTV.net
18 oct. 2018, 13:36
Viorica Dăncilă a încurajat oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite să investească în România

Premierul Dăncilă a avut joi o întrevedere cu Dr. Sultan Ahmed Al Jaber, ministru de stat pentru afaceri economice şi comerciale al EAU, preşedintele Companiei Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC).

„Discuţiile au vizat identificarea celor mai potrivite modalităţi de consolidare a relaţiei de cooperare bilaterală, cu accent pe sectorul economic şi investiţional”, se spune în comunicat.

Executivul precizează că Viorica Dăncilă şi Dr. Sultan Ahmed Al Jaber au apreciat evoluţia pozitivă înregistrată în ultimii ani la nivelul relaţiei dintre cele două state, concretizată prin extinderea raporturilor româno-emirateze.

Totodată, premierul Dăncilă a reiterat importanţa pe care autorităţile de la Bucureşti o acordă dezvoltării cooperării cu Emiratele Arabe Unite, subliniind că acest stat reprezintă un partener comercial deosebit de important al României în regiunea Golfului.

Premierul a mai menţionat că ţara noastră are „un mediu de afaceri atractiv, îmbunătăţit prin schimbări legislative, precum cele aduse legii privind parteneriatul public-privat”, precizează Guvernul.

De asemenea, Dăncilă „a transmis dorinţa părţii române de a intensifica prezenţa companiilor emirateze în sectoare productive din ţara noastră şi a încurajat oamenii de afaceri din EAU să investească în România”, se mai arată în comunicat.