Zborul MH370: Avioane şi nave, mobilizate pentru a verifica semnalul detectat

Avioane şi nave care participă la operaţiunile de căutare a zborului MH370 în Oceanul Indian se îndreaptă duminică spre zona unde a fost detectat un semnal submarin pentru a verifica dacă acesta provine sau de nu de la cutiile negre ale aeronavei Boeing 777.

06 apr. 2014, 05:26
Zborul MH370: Avioane şi nave, mobilizate pentru a verifica semnalul detectat

Australia a anunţat în paralel că o nouă analiză a datelor din satelit a restrâns zona de căutări în partea de sud a perimetrului definit în Oceanul Indian unde aeronava Boeing 777 a companiei Malaysia Airlines s-ar fi prăbuşit la 8 aprilie, în timpul unui zbor de la Kuala Lumpur la Beijing, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Un aparat de detectat cutii negre a ÎNREGISTRAT un SEMNAL în zona avionului malaezian dispărut

Astăzi (duminică) vor fi desfăşurate mijloace ale aviaţiei militare australiene pentru verificarea semnalelor acustice în zona unde nava chineză a detectat sunetele„, a declarat Angus Houston, care conduce centrul de coordonare a agenţiilor (JACC) ţărilor participante la căutări.

Un detector de înregistratoare de zbor, aşa-numitele ‘cutii negre’, desfăşurat de o navă chineză de căutare a reperat sâmbătă un semnal care ar putea corespunde celor emise de cutiile negre în caz de imersiune, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

Citeşte şi Fostul vicepremier malaezian acuză autorităţile că ascund informaţii despre avionul disparut

Autorităţile australiene şi chineze se arată însă extrem de prudente, estimând că ar putea fi vorba de o poluare sonoră fără legătură cu avionul dispărut.

Două nave, una australiană şi una britanică, echipate cu detectoare de cutii negre se vor deplasa spre respectiva zonă, a precizat Angus Houston în cadrul unei conferinţe de presă.