Adunaţi de la cinci grădini zoologice şi rezervaţii din Europa, cei 14 zimbri au fost ademeniţi cu fân pentru coborî din camioanele în care au fost transportaţi. Trecerea spre libertatea totală se va face treptat, după o perioadă de supraveghere în semisălbăticie, unde vor primi şi hrană şi mâncare.
Citeşte şi Un zimbru din Haţeg, inclus în cel mai mare proiect european de salvare a speciei
„Procesul presupune trecerea lor prin trei zone: de la o zonă închisă, acest ţarc în care ne aflăm, la o zonă de 15 hectare în care se obişnuiesc cu vegetaţia, iar apoi într-o zonă de 150 de hectare„, a declarat pentru România TV, Oana Mondoc, reprezentant WWF România.
La eliberarea zimbrilor au asistat şi jurnalişti din Italia, Franţa şi Belgia. Planul asociaţiei care a organizat totul este să relocheze în sălbăticie în următorii ani nu mai puţin de 400 de zimbri.