21 de persoane dintre care 15 străini, cercetate pentru trafic de droguri în minivacanţa de 1 Mai

Douăzeci şi una de persoane, dintre care cincisprezece străini, sunt cercetate de poliţiştii constănţeni pentru trafic de droguri, acestea fiind depistat cu substanţe interzise asupra lor în minivacanţa de 1 Mai de pe litoral.
Romania TV
30 apr. 2018, 10:22
21 de persoane dintre care 15 străini, cercetate pentru trafic de droguri în minivacanţa de 1 Mai

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, începând cu data de 27 aprilie, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi DIICOT Constanţa desfăşoară activităţi specifice, cu precădere în staţiunea Mamaia.

Până în prezent, oamenii legii au întocmit opt dosare penale, fiind cercetate 21 de persoane pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc. Dintre acestea, 15 sunt cetăţeni străini.

De altfel, luni dimineaţa, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa a fost solicitat să intervină la trei cazuri de tineri despre care există suspiciuni că ar fi consumat droguri. Astfel, cadrele medicale au mers în nordul staţiunii Mamaia, în zona unui festival de muzică electronică, unde doi tineri prezentau simptome ale consumului de subtanţe interzise, unul fiind inconştient, iar celălalt agitat. Cei doi tineri, unul de 25 de ani din Bucureşti, iar cel de-al doilea, în vârstă de 20 de ani, din Londra au primit îngrijiri de specialitate. Bărbatul din România a fost preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru continuarea investigaţiilor, în timp ce tânărul din Marea Britanie a refuzat să fie dus la unitatea medicală.

După câteva minute, cadrele medicale au intervenit din nou în nordul staţiunii Mamaia, la o altă persoană bănuită că ar fi consumat droguri. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă, este vorba de o femeie din Polonia, care a fost transportată în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?