A pierdut copilul, momente cumplite pentru o vedetă de la noi

Paula Chirilă a vorbit într-un interviu televizat despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa.
Alina Costache
14 sept. 2016, 15:50
A pierdut copilul, momente cumplite pentru o vedetă de la noi

Înainte să o aibă pe fiica ei, Carla, prezentatoarea TV a pierdut o sarcină, iar momentul a fost un adevărat șoc pentru ea și pentru familia sa. Soțul ei, Marius, a luat o decizie atunci care le-a schimbat definitiv viața.

„I-am dat știrea prin telefon. El era pe tren și el era la Cluj și colegii mi-au dus să mă duc la Cluj să nasc. Au reușit să îmi întârzie nașterea. Când a ajuns el, am născut. Ne-am dorit sarcina. Înainte de apariția Carlei am pierdut o sarcină și a fost o dramă mare pentru mine. Anunțasem și familia. Și atunci Marius a cumpărat o excursie în Maldive. A fost un șoc, ne uitam unul la celălalt și nu ne venea să credem. Am zis să plecăm, la o lună după ce am pierdut sarcina. Mergeam cu inima îndoită. Am avut o săptămână de liniște acolo, era ca în Rai. Dumnezeu a vrut și am mai primit niște sfaturi de la prieteni. Cert este că s-a întâmplat după ce ne-am întors și am făcut un test. Am rămas acolo, în Maldive. Ne-am trezit cu un copil și nu știam ce să facem, prima băiță a fost cu scandal”, a dezvăluit Paula Chirilă la un post tv.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Viața ia o întorsătură neașteptată pentru aceste 3 zodii pe 23 august! Ce se întâmplă cu ele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat