ANAF îi răspunde lui Klaus Iohannis: Nu am luat bani doar la covrigării

O ţară nu poate funcţiona fără firme, la fel însă cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până în prezent, a declarat, miercuri, şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, ca reacţie la declaraţiile de marţi ale preşedintelui Klaus Iohannis pe această temă.
Iulian Tudor
01 apr. 2015, 13:09
ANAF îi răspunde lui Klaus Iohannis: Nu am luat bani doar la covrigării

„Domnul preşedinte are dreptate. O ţară nu poate funcţiona fără firme. La fel cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până acum. De când sunt la conducerea ANAF, combaterea marii evaziuni a fost şi este prioritate de gradul zero. Mica evaziune este însă un flagel la fel de periculos, tratat cu seriozitate în orice ţară civilizată. Iar ANAF exact asta face„, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit Mediafax.

El a adăugat că linia prioritară rămâne marea evaziune.

Avem deja aproape un miliard de euro în plus. Aceştia nu sunt bani colectaţi de la covrigării şi florării, ci din eficientizarea colectării şi combaterea marii evaziuni. Sunt convins că, nu peste foarte mult timp, când surplusul de venituri obţinut din combaterea evaziunii va ajuta la relaxarea fiscalităţii, păstrând România în ţintele de deficit, lumea va înţelege că nu este vorba de nicio exagerare a ANAF, ci de respectarea legii şi asigurarea unui mediu concurenţial onest la absolut toate nivelurile„, a mai afirmat şeful ANAF.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Fiscul lucrează ca pendulul, întrucât uneori nu se ocupă de probleme, iar alteori se ocupă de detalii care nu merită atenţia, şi i-a sfătuit pe jurnalişti să întrebe la ANAF dacă o ţară fără firme poate să funcţioneze.

Întrebat ce părere are despre situaţia din ultimele zile cu închiderea firmelor, preşedintele Klaus Iohannis a declarat: „România este o ţară în plină reformare, tot timpul facem o reformă, ba în învăţământ, ba în sănătate, pe urmă la Fisc, pe urmă la ANAF, pe urmă la Codul Fiscal şi, din păcate, trebuie să constat că există tendinţa de a lucra ca pendulul, dintr-o extremă în cealaltă. Ba avem situaţii în care Fiscul nu se ocupă de aceste chestiuni, ba avem situaţii în care Fiscul se ocupă câteodată de detalii care chiar nu cred că merită foarte multă atenţie„.

Iohannis şi-a exprimat speranţa că după schimbările care se fac în prezent la ANAF se va ajunge „la o normalitate”.

Întrebat dacă diminuarea evaziunii fiscale se poate face prin închiderea de localuri şi magazine inclusiv pentru sume derizorii, şeful statului a afirmat că ar fi bine să fie căutate proceduri care încurajează investitorii şi micii investitori „să-şi ducă afacerea mai departe” şi „nu să găsim metode prin care să închidem firmele”.

CITEŞTE ŞI: Ponta, despre combaterea evaziunii fiscale: Ideea este de a sancţiona în funcţie de rea intenţie

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„Mitică” Marcu a fost înmormântat în București cu sicriul învelit în steagul Craiovei. Universitatea a plătit toate cheltuielile
Capital.ro
Drona descoperită în Tulcea, distrusă de specialiștii MApN. Aparatul a fost neutralizat prin detonare controlată în condiții de siguranță (VIDEO)
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat