O suspiciune de toxiinfecție alimentară a trimis la spital trei membri ai unei familii din Arad, inclusiv un copil, după ce aceștia au consumat telemea de vacă cumpărată de la o unitate din parcarea unui hipermarket.
Ulterior, autoritățile au identificat și o a patra persoană care prezintă simptome similare. Toți pacienții au indicat aceeași posibilă sursă a îmbolnăvirii: telemeaua de vacă cumpărată chiar în acea dimineață de la un punct de vânzare cu lactate și mezeluri.
„Din informațiile ulterioare se pare că există și o a patra persoană cu simptome similare. Pacienții au indicat ca posibilă sursă telemeaua de vacă cumpărată în această dimineață de la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad. Unitatea vindea lactate și mezeluri”, a transmis ANSVSA.
La aproximativ 40 de minute de la primirea sesizării, directorul DSVSA Arad, însoțit de doi inspectori, s-a deplasat la punctul de lucru al comerciantului. În urma verificărilor, echipa de control a constatat nereguli privind etichetarea, lipsa trasabilității produselor, precum și încălcarea normelor de manipulare a alimentelor.
„Controlul a scos la iveală etichetarea necorespunzătoare a lactatelor și mezelurilor, lipsa trasabilității și manipularea alimentelor cu încălcarea normelor sanitare veterinare”, a mai transmis ANSVSA pe Facebook.
Ca urmare a neregulilor constatate, ANSVSA a aplicat o amendă de 33.000 de lei, a retras de la comercializare toate produsele și a suspendat activitatea unității până la remedierea deficiențelor.
Totodată, inspectorii au prelevat probe pentru analize de laborator. Reprezentanții instituției subliniază că, până în acest moment, nu există o confirmare oficială a legăturii dintre produsele vândute acolo și îmbolnăvirea persoanelor ajunse la spital, situația urmând să fie clarificată odată cu finalizarea anchetei și a testelor de laborator.