Are 14 fete la doar 29 de ani, dar nu se opreşte: Nu mă las până nu fac şi un băiat

Familii cu mulţi copii s-au mai văzut, însă o femeie din America de Sud pare că vrea să doboare toate recordurile.
Romania TV
02 oct. 2016, 14:29
Are 14 fete la doar 29 de ani, dar nu se opreşte: Nu mă las până nu fac şi un băiat

Augustina are 29 de ani şi este fericita mamă a 14 fete! Ultimele două, gemene, s-au născut doar în urmă cu o lună, dar Augustina se gândeşte deja la următoarea sarcină. Pentru că scopul ei este să facă şi un băiat!

Augustina Higuera şi soţul ei, Jose (30 de ani), sunt demult subiect de glume pentru doctori. Acum doi ani îi spuneau Augustinei că are mai multe șanse să câștige la loterie decât să mai rămână însărcinată. Dar, luna trecută, în viața cuplului au apărut Bella și Isabella.

„Ne dorim din tot sufletul un băiețel. Așa că vom tot încerca. Am fost binecuvântați cu fetele, dar Joe este în minoritate. Sunt norocoasă și îmi place să rămân însărcinată. Nu am avut niciodată probleme, așa că nu e mare scofală. Dacă e nevoie să mai avem încă 10 copii până când vom avea un băiețel, atunci așa să fie”, le-a spus Augustina celor de la mirror.co.uk.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT