Cartea lui Toth, cea mai veche CARTE INTERZISĂ din lume. În ea s-ar afla SECRETUL NEMURIRII

"Cartea lui Toth" este probabil unul dintre cele mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi caz de carte interzisă. Pentru egiptenii antici, Toth era un zeu foarte important. Acesta avea rol de arbitru al disputelor zeilor şi cu el sunt asociate dezvoltarea sistemului de scriere, a artelor magice şi a ştiinţei. Aceşti "zei" veniţi din ceruri pot fi explicaţia procesului rapid de formare a statului egiptean antic, lucru care i-a uimit şi pe arheologi. Statul egiptean astfel dezvoltat avea un nivel de civilizaţie foarte ridicat şi a rezistat câteva mii de ani.
Iulian Tudor
27 iun. 2015, 13:16
Cartea lui Toth, cea mai veche CARTE INTERZISĂ din lume. În ea s-ar afla SECRETUL NEMURIRII

În perioada antică, „Cartea lui Toth” era deja considerată carte antică, străveche, o carte a începutului, scrie lovendal.ro. Era un simbol al puterii faraonilor egipteni care o primiseră chiar de la zei. Se spune că această lucrare conţine secretele puterii absolute şi poate oferi puteri considerabile deţinătorilor ei.

Citeşte şi FOCUL VIU din România. MITUL fântânii MIRACULOASE, care vindecă orice boală FOTO

Papirusul Turin descrie un complot împotriva faraonului din acele vremuri care s-a finalizat prin executarea vinovaţilor şi arderea cărţii blestemate a lui Toth. Totuşi, cum în acea vreme se realizau copii, cartea a reapărut în istorie. Unele documente susţin că fiul lui Ramses al II-lea, Khanuas, avea în posesie cartea originală scrisă de Toth cu care a obţinut putere asupra pământului, apelor, corpurilor celeste, graiului animalelor şi chiar a morţii. Se pare că morţii puteau fi înviaţi folosind această carte şi efectele ei se puteau manifesta şi la mare distanţă.

Considerând cartea un mare pericol, şi Khanuas o arde. Totuşi, despre această carte se spune că a fost iniţial ivită din foc şi, astfel, nu putea fi distrusă de acesta.

Interesant este şi episodul obţinerii “Cărţii lui Toth” de către Nefer-Ka-Ptah. Ajutat de un preot, acesta a aflat ascunzătoarea cărţii şi a pornit împreună cu un magician să o recupereze. Magicianul, preot al lui Isis, a folosit un aparat de ridicat pentru a scoate cutia în care era ferecată cartea de pe fundul unui râu.

Citeşte şi Cercetătorii au rămas muţi de uimire. A fost găsită o bujie veche de 500.000 de ani

Aceasta era păzită de un şarpe nemuritor pe care magicianul l-a tăiat în două şi a îngropat bucăţile în locuri îndepărtate unul de celălalt pentru a nu se putea reface. Citirea primei pagini a cărţii a revelat misterele cerului, pământului, abisului, munţilor, mării, şi limbajului animalelor. Cea de a doua pagină a revelat soarele strălucind pe cerul nocturn şi în jurul acestuia au apărut umbrele zeilor. Totuşi, după ce a asimilat toată cunoaşterea cărţii, lui Nefer-Ka-Ptah i s-a înfăţişat însuşi Toth care l-a răpus. Mumia faraonului a fost îngropată cu cartea în mâini şi a rămas aşa până a fost găsită de către Appolonius din Tyane.

De-a lungul istoriei, cartea a tot reapărut. A existat chiar o perioadă în care toţi alchimiştii şi magicienii susţineau că deţin copii ale acestei cărţi. Este interesant de notat faptul că majoritatea acestora au murit în accidente ciudate după ce au făcut declaraţii privitoare la carte.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat