Ce spune ministrul Educaţiei despre desfiinţarea inspectoratelor şcolare

Ministerul Educaţiei îşi propune organizarea unui test naţional online pentru ocuparea funcţiilor de director de şcoală, a declarat luni Adrian Curaj, în faţa deputaţilor, arătând că acesta este un pas preliminar depunerii de dosare pentru concurs. Totodată, ministrul a afirmat că se opune desfiinţării inspectoratelor şcolare.
Marius Neagu
29 feb. 2016, 19:14
Ce spune ministrul Educaţiei despre desfiinţarea inspectoratelor şcolare

Concursurile pentru directori de şcoli au fost de la început şi sunt o prioritate, lucrăm cu un grup puternic care fac resurse umane în multinaţionale (…). Am încredere că vom putea veni în prima etapă a concursului de director cu un test online naţional, astfel încât să aibă încredere că pot aplica toţi. Va fi acest test de resurse umane online general şi după ce trec acest test vor putea să îşi depună dosarele pentru concurs”, a spus ministrul.

Adrian Curaj a mai afirmat că se opune desfiinţării inspectoratelor.

‘Desfiinţarea inspectoratelor şcolare, îmi pare rău, am spus clar nu pentru că într-un fel sau altul, noi discutăm despre descentralizare. Inspectoratele şcolare şi cei care le conduc sunt aproape de ce se întâmplă în realitate, problema este că ei nu au fost consultaţi”, a mai precizat Curaj.

În deschiderea şedinţei de plen dedicate Orei Guvernului care l-a avut ca invitat pe ministrul Educaţiei şi-au anunţat prezenţa aproximativ 70 de deputaţi, numărul aleşilor scâzând progresiv până la încheierea şedinţei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat