Cristian Boureanu rămâne în arest. Decizia este definitivă

Cristian Boureanu rămâne în arest, au decis magistrații Tribunalului București. Fostul deputat reușise inițial să scape de măsură și să fie plasat sub control judiciar.
Filip Stan
22 iul. 2017, 08:52
Cristian Boureanu rămâne în arest. Decizia este definitivă

Cristian Boureanu a fost din nou la un pas de libertate, după ce judecătorii au decis să îl plaseze sub control judiciar. Magistrații au motivat decizia de eliberare a fostului deputat precizând că acesta și-a schimbat atitudinea sfidătoare față de polițiști, se află la prima abatere penală și este unic întreținător al unui minor.

Decizia a fost contestată de procoruri, iar magistrații Tribunalului București au hotărât ca Boureanu să rămână în arest. Decizia este definitivă și irevocabilă, scrie libertatea.

Citeşte şi: Cristian Boureanu vrea să fie liber: Eram un BEŢIV, cetăţean român, pe scaunul din dreapta!

Cristian Boureanu s-a prezentat vineri în faţa magistraţilor ca să încerce să scape de arestul preventiv. Fostul parlamentar a cerut să fie arestat la domiciliu sau să fie judecat sub control judiciar. În sală, Boureanu a spus că era un cetăţean român beat, care se afla pe scaunul din dreapta şi nu a conştientizat ce s-a întâmplat. Poliţiştul e cel care l-ar fi provocat, mai susţine fostul deputat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 i-au trimis în judecată, miercuri, pe Cristian Boureanu, acuzat că a agresat un poliţist rutier şi pe iubita sa, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă.

Pe 9 iunie, în jurul orelor 01:30, maşina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită în trafic, în zona Piaţa Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei de un echipaj de poliţie rutieră.

Procurorii susţin în rechizitoriu că omul de afaceri „s-a manifestat violent, la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20 zile de îngrijiri medicale”.

Astfel, omul de afaceri a fost trimis în judecată pentru trei infracţuni de ultraj, acesta aflându-se în continuare în arest preventiv.

Potrivit procurorilor, fiind audiată în calitate de martor, pe 9 iunie şi 6 iulie, Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu a făcut afirmaţii mincinoase şi „a creat o situaţie favorabilă fostului deputat”. Astfel, declaraţia acesteia din 6 iulie este în contradicţie cu cea anterioară şi cu probatoriul administrat în dosar.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

 

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?