DIICOT: Grup infracţional organizat de la care au fost confiscate peste 55 de kilograme de cocaină, destructurat

Doi bărbaţi suspectaţi de trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc au fost reţinuţi de procurorii DIICOT din Structura Centrală şi urmează a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt acuzaţi că au coordonat transportul de cocaină, ketamină şi cannabis între diferite state din Europa, de la grupare fiind confiscate peste 50 de kilograme de cocaină. Alte zeci de persoane sunt cercetate în acelaşi dosar în Germania, Marea Britanie, Olanda, Spania şi Belgia.
Alina Costache
14 sept. 2017, 15:07
DIICOT: Grup infracţional organizat de la care au fost confiscate peste 55 de kilograme de cocaină, destructurat

Potrivit procurorilor DIICOT, Structura Centrală a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Negrea Marius-Viorel şi a lui Cociobea Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc şi de mare risc.

În luna decembrie 2016, Negrea Marius Viorel a constituit un grup infracţional organizat ce a acţionat de pe teritoriul României, dar şi din străinătate, pentru preluarea drogurilor, realizarea transporturilor de droguri de risc şi de mare risc până la destinatar, precum şi predarea lor la destinaţie, pentru a obţine importante sume de bani, cu scopul de a trafica droguri de risc kKetamină şi cannabis) şi de mare risc(cocaină).

„Din cercetări, a reieşit că inculpatul Negrea Marius Viorel, liderul grupării, a avut legături cu furnizori de cocaină din America de Sud şi cu clienţi din Marea Britanie. Pentru transportul drogurilor era preferată ruta Olanda-Marea Britanie, fiind folosiţi conducători de autotrenuri cetăţeni români, angajaţi la diverse companii de transport”, anunţă DIICOT.

Astfel, Negrea Marius Viorel a coordonat preluarea din Olanda/Belgia de la furnizorii drogurilor, prin reprezentanţii acestora, a cantităţii de aproximativ 36 de kilograme cocaină şi transportul către destinatarii din Marea Britanie.

De asemenea, a coordonat preluarea din Belgia de la furnizorii drogurilor, prin reprezentanţii acestora, a cantităţii de aproximativ 54 kilograme ketamină şi transportul către destinatarii din Marea Britanie.

S-a mai reţinut de către procurori că Negrea Marius Viorel a coordonat un alt transport către destinatarii din Marea Britanie, sens în care, conform înţelegerii prealabile, a preluat din Spania, de la furnizori, prin intermediul a doi cetăţeni români, (cercetaţi de autorităţile spaniole) cantitatea de 6,5 kilograme cannabis.

„Inculpatul a coordonat transportul către destinatarul din Germania, sens în care, conform înţelegerii prealabile, doi şoferi, cetăţeni români, care au aderat la acest grup infracţional organizat, au preluat cantitatea de droguri urmând să o transporte în Germania”, spun procurorii DIICOT.

Faţă de inculpatul Cociobea Alexandru s-a reţinut că în luna ianuarie 2017 a aderat la grupul infracţional organizat constituit în luna decembrie 2016 de către inculpaţii Negrea Marius-Viorel, Z. F. şi alţii, grup infracţional organizat pe care l-a sprijinit prin acţiunile sale de pe teritoriul României, dar şi din străinătate.

„În luna februarie 2017 inculpatul a recrutat doi cetăţeni români pe care i-a prezentat coordonatorului grupului infracţional, respectiv inculpatului Negrea Marius-Viorel, pentru a efectua transporturi de droguri de mare risc (cocaină din Belgia în Marea Britanie), împrejurări în care a fost recompensat cu sume de bani (peste 9.500 euro)”, se arată în rechizitoriu.

În cadrul grupului infracţional organizat, cu intenţie, inculpatul a ajutat la traficarea a cantităţii de aproximativ 21 kilograme cocaină, prin sprijinul acordat conducătorului unui autotren, cetăţean român, pentru a transporta din Olanda în Marea Britanie cantitatea de cocaină, însă pe traseu, la data de 03.09.2017, autorităţile britanice (o echipă din cadrul National Crime Agency) au controlat autotrenul, ocazie cu care a fost găsită, în interiorul remorcii, disimulată în căptuşeala unei canapele, cantitatea de cocaină.

Cercetările au fost iniţiate în luna februarie 2016, iar pentru documentarea activităţii infracţionale a fost demarată o cooperare internaţională, prin intermediul Eurojust şi Europol, cu Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia şi Olanda. Astfel, în aceeaşi cauză, pentru documentarea activităţii infracţionale, s-a acţionat simultan în Germania, în Marea Britanie şi în Olanda.

Acţiunea desfăşurată în Germania s-a finalizat cu reţinerea a doi cetăţeni români şi a unui cetăţean german, care i-au sprijinit în confecţionarea de locuri destinate disimulării drogurilor în autoturisme.

În Marea Britanie a fost reţinut un cetăţean străin cu statut de refugiat care a asigurat distribuţia drogurilor în această ţară.

Autorităţile din Belgia au emis un mandat european de arestare pe numele unui cetăţean român.

În Olanda, a fost efectuată o percheziţie solicitată de către autorităţile române, în baza unei comisii rogatorii, pe numele unei persoane fiind emis un mandat european de arestare.

Tot în acest caz, în cursul lunii mai 2017, autorităţile din Spania au arestat 17 persoane implicate în traficul de droguri de risc (canabis) şi contrabandă cu ţigări, membri ai aceleiaşi grupări.

Până la data acţiunii, au fost capturate peste 200 de kilograme de canabis, 50 de kilograme de ketamina şi 55 de kilograme de cocaină de către autorităţile din Spania, Franţa şi Marea Britanie.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Citeşte şi A primit droguri în loc de haine, un tânăr de 27 de ani a fost reţinut


DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
LIVE / Universitatea Craiova – U Cluj 2-0, live video în etapa a 9-a din play-off-ul SuperLigii. Oltenii vor să marcheze un nou gol
Capital.ro
Premiu pentru cuplurile de pensionari. Vârstnicii din România care pot încasa 500 de lei de la Primărie
Playtech.ro
Locurile din România unde poți cumpăra case foarte ieftine. Unele costă cât o mașină second-hand
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Șumudică, dezlănțuit! A numit jucătorul transferat de Rapid pentru că ”l-a dorit foarte mult” Dan Șucu: ”Eu nu l-am vrut!”
MediaFlux
Răsturnare privind situația politică din România după un sondaj CURS: Majoritatea românilor consideră necesare alegerile anticipate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi