Diplome FALSE de master pentru studenţi. O universitate a câştigat JUMĂTATE DE MILION de euro prin ÎNŞELĂCIUNE

Universitatea Financiar Bancară din Bucureşti (UFB), în prezent în lichidare, a îndemnat studenţii, timp de trei ani de zile, să se înscrie la un program de master organizat de Institute of Studies in International Relations and Public Policy (ISIRP), promiţându-le că vor primi diplome recunoscute în Uniunea Europeană. Doar că diplomele promise s-au dovedit a fi nerecunoscute, deci inutile, în timp ce universitatea a câştigat o jumătate de milion de euro.
Romania TV
31 mart. 2015, 07:02
Diplome FALSE de master pentru studenţi. O universitate a câştigat JUMĂTATE DE MILION de euro prin ÎNŞELĂCIUNE

ISIRP, prezentat studenţilor drept o instituţie cu pretenţii din Belgia, nu este, de fapt, o instituţie acreditată în țara europeană şi nu are voie sa organizeze cursuri de învăţământ superior, având ca preşedinte un profesor român din conducerea UFB, scrie b365.ro.

Mai bine de 300 de studenţi au pierdut doi ani de şcoală şi au plătit fiecare câte 1500 de euro, pentru nişte diplome nerecunoscute, deci inutile. Cele două instituţii continuă să-i mintă, promiţându-le ca vor primi diplome recunoscute. Avocaţii susţin că este vorba de o înşelăciune, infracţiune pedepsită cu până la 3 ani de închisoare.

Citeşte şi Guvernul a aprobat CIFRELE DE ŞCOLARIZARE pentru anul şcolar 2015-2016: A scăzut numărul de locuri la liceu

Mai mulţi studenţi păcăliţiau povestit pentru sursa citată că după ce au participat timp de doi ani la cursurile de masterat şi au plătit taxe de peste 6500 de lei, nu au obţinut nici acum diplomele promise, despre care, mai mult, au aflat cu stupoare că nu ar fi recunoscute, aşa cum li s-a spus la înscrierea în programul de învăţământ. Peste 300 de studenţi se confruntă cu această problemă, dat fiind că au fost înmatriculaţi între 120 şi 160 de studenţi pe an, în anii universitari 2009-2010, 2010-2011 şi 2012-2013.

Citeşte şi TAXE ABERANTE pe care studenţii din România sunt obligaţi să le plătească

Fiecare dintre ei a plătit un total de 6600 de lei, echivalentul a 1497 de euro (2200 de lei- taxa aferentă anului I de studii, 2600 de lei- taxa pentru anul II, 1500 de lei- taxa de susţinere a disertaţiei si 300 de lei- taxa pentru eliberarea diplomei).

Citeşte şi Învăţământul superior, tot mai mai inaccesibil tinerilor. Cât de mult au crescut TAXELE UNIVERSITARE

La final, studenţii şi-au dat seamă că au fost păcăliţi când au primit o diplomă plină cu greşeli:

Iar poziţia Ministerului Educaţiei nu este deloc încurajatoare pentru ei. În răspunsul unei solicitări trimise de unul dintre studenţii înșelați, Ministerul precizează că s-a consultat în această privinţă cu centrul ENIC/ NARIC (European Network of Information Centres / National Academic Recognition Information Centres), acesta transmiţând că ISIRP este o instituţie particulară, care NU este autorizată să organizeze cursuri şi să elibereze diplome de studii superioare.

Citeşte mai mult pe B365.ro

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gică Hagi, trei decizii controversate în înfrângerea României cu Suedia: Băluță, Stanciu și Ianis Hagi
Capital.ro
Alertă meteo în România. Vremea se schimbă în mai multe regiuni. Șapte județe intră sub cod galben de vânt puternic luni, 28 septembrie
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să iei mușcatele de pe balcon. Cum le pregătești pentru iarnă
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte