DNA anchetează cum au ajuns caii lui Nuţu Cămătaru la defilarea de 1 Decembrie 2011

Calul preferat al lui Nuțu Cămătaru a ajuns să facă el obiectul unui dosar al DNA, după ce mai mulți cai deținuți de liderul interlop ar fi defilat, de Ziua Națională a României, pe sub Arcul de Triumf.
Romania TV
13 aug. 2018, 12:35
DNA anchetează cum au ajuns caii lui Nuţu Cămătaru la defilarea de 1 Decembrie 2011

Potrivit unor surse judiciare, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) cercetează, între altele și condițiile în care mai mulți cai care îi aparțin lui Ion Balint, alias Nuțu Cămătaru, au trecut pe sub Arcul de Triumf la data de 1 decembrie 2011, scrie spynews.ro. Atunci, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale, a defilat și detașamentul călare al Poliției Locale București, despre care s-a aflat, ulterior, că era format, în realitate, din angajații unei firme private.

Citeşte şi Veste cumplită pentru fiul lui Nuţu Cămătaru, în puşcărie. Nuţulică nu putea să-şi închipuie aşa ceva

Mai mult, anchetatorii au stabilit că unii dintre cai ar fi fost închiriați de la herghelia lui Nuțu, inclusiv armăsarul negru pe care acesta a plecat în galop din fața Penitenciarului Jilava, în ziua eliberării sale din închisoare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT