INCENDIU Colectiv. Dosarul în care sunt anchetaţi pompierii ISU se întoarce la DNA

Dosarul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, anchetaţi în cazul Colectiv va fi retrimis la procurorii DNA, au decis, luni, magistraţii Tribunalului Militar din Capitală.
Romania TV
15 feb. 2016, 08:41
INCENDIU Colectiv. Dosarul în care sunt anchetaţi pompierii ISU se întoarce la DNA

Astfel, instanţa a admis „contestaţiile formulate de partea responsabilă civilmente MAI şi de inculpata căpitan RADU ANTONINA, împotriva încheierii din 25.01.2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti, în dosarul nr. 129/753/2015, desfiinţează hotărârea atacată şi, rejudecând, dispune:

a) restituie cauza la procuror, conf. art.346 alin.3 lit.a) C.pr.pen., pentru refacerea rechizitoriului în sensul aducerii în concordanţă a structurii formale prev. de art.328 C.pr.pen. cu necesitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii prin realizarea principiului aflării adevărului cu privire la faptele, împrejurările cauzei, la persoana inculpaţilor, a celorlalte părţi, a subiecţilor procesuali principali şi ceilalţi subiecţi procesuali – pe bază de probe;

b) respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor, subiecţilor procesuali principali şi ale celorlalţi subiecţi procesuali prin crearea cadrului procesual corespunzător, respectiv introducerea în cauză a persoanelor vătămate, a părţilor civile şi a celorlaţi subiecţi procesuali – corelativ infracţiunilor
imputate celor doi inculpaţi; c). înlătură de la aplicare măsurile procesuale şi probele administrate prin încălcarea dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 par.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art.11, 92, 94 şi 95 C.pr.pen. şi, corelativ, a dreptului la apărare a inculpatei cpt. Radu Antonina, prin restricţionarea nemotivată a accesului suspectei la dosarul cauzei, după aducerea la cunoştinţă a învinuirii pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art.13 din legea nr.78/2000 rap. la art.297
alin.1 C.pen. ( Ordonanţa din 09.11.2015).

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiilor rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în motivarea instanţei formulate luni.

Curtea Militară de Apel a decis, la finalul lunii decembrie, ca angajaţii ISU care au făcut contrale în clubul Colectiv, George Matei și Antonina Radu, să rămână în arest.

Cei doi căpitani ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, pe 4 decembrie, în stare de arest. Tribunalul Militar a trebuit să verifice temeinicia măsurii și a dispus menținerea acesteia. Decizia a fost contestată de George Matei și Antonina Radu.

CITEŞTE ŞI: Ce sume s-au alocat în 2016 pentru răniţii de la Colectiv

Căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei au fost trimişi în judecată de DNA, în 4 decembrie, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI.

În plus, ISU Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenției în urma incendiului din clubul Colectiv, scrie Romanialibera.ro.

„Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpații cpt. Radu Antonina și cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparținând SC Colectiv Club SRL, dar și prin efectuarea unor acte contrare atribuțiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condițiile permiterii funcționării societății în lipsa autorizației pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecința fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenției în urma incendiului de la data menționată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenție, precum și cheltuielile cu personalul implicat în intervenție”, se menţionează în rechizitoriu.

De asemenea, în cauză s-au constituit parte civilă şi părinţii uneia dintre victimele incendiului de la Colectiv, decedată pe 1 noiembrie, „apreciindu-se că una din urmările imediate produse prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost lezarea dreptului la viaţă, fără a se menţiona cuantumul acestor pretenţii civile”.

„Prin aceleași fapte inculpații cpt. Radu Antonina și cpt. Matei George Petrică au adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și au manifestat dispreț față de garantarea dreptului constituțional la viață și integritate fizică și psihică așa cum este reglementat în cuprinsul art. 22 alin. 1 din Constituția României”, se menţionează în rechizitoriu.

Conform documentului citat, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, clubul Colectiv ar fi realizat un folos necuvenit în valoare de 62.298 lei, „reprezentând profitul net pe care societatea comercială l-a realizat în perioada ce interesează cauza”.

Procurorii DNA susţin că, deşi au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, Antonina Radu şi Petrică George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidență de către ISU București, ca funcționând fără aviz sau autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, potrivit procurorilor, cei doi angajaţi ai ISU s-ar fi oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obţinerea avizului PSI.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap din 16 septembrie de la ora 16.00. Protecție divină, noroc la bani și oportunități uriașe pentru ele
Capital.ro
Proprietarii de terenuri nu trebuie să plătească nicio taxă. ANCPI: Documentul se obține în mod gratuit
Playtech.ro
Hidroelectrica vs. alți furnizori de energie electrică: cât plătești la aceeași factură de 150 kWh/lună în 2025
Adevarul
O româncă și iubitul britanic, expulzați din Veneția după ce au înotat în Canal Grande
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Cum a ajuns o femeie de 64 de ani să se căsătorească cu un bărbat care are jumătate din vârsta ei: „Mama lui este mai tânără decât mine”
Cancan.ro
Răsturnare de situație după ce Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare. Decizia finală a tribunalului!
iamsport.ro
George Copos, acum 40 de ani. Fata de lângă el este vedetă TV și a rupt tăcerea: 'Aveam 20 de ani'
MediaFlux
Se ia în calcul un nou sprijin istoric pentru români!
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Dacă te balonezi și elimini gaze de peste 25 de ori pe zi, mai ales împreună cu alte simptome, ar fi bine să știi ce înseamnă