După nouă ani de cotizaţii în sistemul privat, pensia privată obligatorie ar fi de 13 euro pe lună timp de 10 ani

În 2016, peste 9.000 de participanţi la sistemul de pensii private obligatorii şi facultative au ajuns la momentul pensionării. Deoarece o lege a distribuirii pensiilor private nu există, administratorii de fonduri de pensii au plătit pensia privată într-o singură tranşă. După nouă ani de cotizaţii, cuantumul total al pensiei medii private a fost infim: 7.005 de lei per individ. Pensia privată obligatorie ar valora 13 euro pe lună timp de zece ani.
Iulian Tudor
12 iun. 2017, 12:27
După nouă ani de cotizaţii în sistemul privat, pensia privată obligatorie ar fi de 13 euro pe lună timp de 10 ani

„Pe parcursul anului 2016 au fost efectuate plăți ale activului personal net aferente Pilonului II către 4.165 de participanți, respectiv: 1.603 participanți ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, 2.493 de participanți ca urmare a decesului participantului, 69 de participanți ca urmare a invalidității”, a comunicat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la întrebările puse de ECONOMICA.NET. Plăţile activului personal net către participanți au însumat 17,97 milioane lei, din care 11,23 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, reprezentând 62,54% din total plăți efectuate. Mai exact, cei care au plătit nouă ani şi pensia privată obligatorie au încasat 7.005 lei, într-o singură tranşă.

Dacă în Pilonul II suma medie încasată în tranşă unică a fost de 7.000 de lei, suma lunară pentru un pensionat pentru următorii zece ani va fi de doar 58,3 lei pe lună, adică nici 13 euro pe lună. După zece ani, dacă respectivul nu decedează, rămâne şi fără aceşti bani insignifianţi. Se pare că pentru aceşti pensionari, speranţa rămâne pensia de stat aferentă Pilonului I. Trebuie să menţionăm că, la ora actuală, pensia medie a crescut cu 6,3%, la 948 de lei (211 euro), potrivit datelor publicate în luna martie de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Citeşte şi Pilonul II de pensii a ajuns la active nete gestionate de 35,1 miliarde lei, după nouă ani de activitate

De asemenea, pe parcursul anului 2016 au fost efectuate plăți ale activului personal net aferente Pilonului III către 5.079 de participanți, respectiv: 4.363 de participanți ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, 675 de participanți ca urmare a decesului participantului, 41 de participanți ca urmare a invalidității.

Pe parcursul anului 2016 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 25,75 milioane lei, din care 23,84 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie. Plățile totale au înregistrat o creștere de 21,49% în perioada decembrie 2015 – decembrie 2016, în special ca urmare a creșterii plăților aferente deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă. Astfel, la pensia privată facultativă vorbim de o pensie în tranşă unică de 5.464 de lei. La fel, dacă pensionarul ar supravieţui şi numai 10 ani, pensia lunară ar fi de 45 de lei, adică 10 euro.

 

Citeşte continuarea pe economica.net

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Mihai Stoica l-a făcut praf după Real Madrid – Inter 2-1: „Ești tu șmecher și faci o asemenea prostie”
Capital.ro
Vara nu se dă dusă din România. Ce arată prognoza pentru începutul lui octombrie și cum se anunță iarna
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului