EXATLON ROMÂNIA. Ei sunt cei mai populari concurenţi

Concursul Exatlon este difuzat deja de mai bine de patru luni, iar de atunci, fanii reality show-ului și-au ales cei mai populari concurenti. Echipele "Faimoșilor", respectiv cea a "Războinicilor", au strâns cât mai mulți susținători. În momentul de față, în concurs se mai luptă pentru marele premiu numai 8 competitori, iar publicul este cu sufletul la gură să afle cine va fi cel mai rezistent participant care va întra în posesia marelui premiu.
Iulian Tudor
11 mai 2018, 08:10
EXATLON ROMÂNIA. Ei sunt cei mai populari concurenţi

De-a lungul lunilor petrecute în concurs, membrii celor două echipe au avut parte de multe momente tensionate, dar și de probe care i-au extenuat cu adevărat. Unele dintre favoritele publicului au fost nevoite să părăsească Exatlon din cauza accidentelor de care au avut parte în concurs. Anda Adam, una dintre preferatele din echipa Faimoșilor a trebuit să fie trimisă acasă deoarece și-a accidentat piciorul grav, și imediat cum a ajuns în România, artista a fost operată. A fost așteptată cu multă bucurie de fiica ei, care i-a mai alinat din durere.

Citeşte şi Uniţi după eliminarea de la Exatlon. Giani Kiriţă şi Alina Pană, prima apariţie împreună: „Vă potriviţi de minune”

Anca Surdu a avut parte la rândul ei de o eliminare spontană din cauza faptului că a întâmpinat o problemă dermatologică în urma căreia, doctorul a cerut să fie trimisă de urgență acasă. Dacă ea s-ar fi expus în continuare la razele directe ale soarelui, ar fi putut să dezvolte mai multe probleme la piele.

Pentru Cătălin Cazacu, lucrurile au stat puțin mai bine, dat fiind faptul că, deși s-a accidentat, el nu a fost nevoit să părăsească competiția, ba chiar ar fi unul dintre preferații publicului. Notorietatea în cadrul concursului i-a crescut și din cauza faptului că a avut parte de o idilă alături de Claudia Pavel, concurentă care a fost eliminată în urmă cu mai multe ediții. Controversa adevărată care guvernează locul lui Cătălin Cazacu în cadrul concursului este că relația dintre el și Claudia Pavel ar fi fost oarecum greșită, dat fiind faptul că el a fost cuplat cu o altă fată care îl aștepta să se întoarcă acasă la ea, din concurs.

„Este un subiect frumos, care s-a transformat în ceva grotesc. În realitate totul este extraordinar. Noi nu ne cunoșteam dinainte. L-am cunoscut la prima întâlnire cu producția. Este o relație foarte specială. Îmi este dor de el, suntem extrem de apropiați. A fost distorsionat adevărul, lăsând să se înțeleagă că am făcut sex, însă nu s-a întâmplat. Noi suntem filmați acolo 24 din 24 de ore. Cătălin a fost minunat cu mine, a fost lângă mine, m-a împins să continui competiția. O să-i mulțumesc toată viața de cât de mult bine mi-a făcut. Nu cred că putem da o definiția a ceea ce este între mine și Cătălin. Există niște sentimente extrem de curate. Nu putem defini, o să vedem când va veni Cătălin acasă să vedem dacă vom continua. Nu știam despre existența iubitei, eu nu sunt o femeie care strică relații. Îmi place totul la el. Nu i-am găsit niciun defect”, mărturisea Claudia Pavel după ce a părăsit competiția.

Vladimir Drăghia s-a accidentat chiar la debutul concurtsului, însă acest lucru nu l-a împiedicat să lupte mai departe și să demonstreze care sunt adevăratele puncte forte ale sale.

Printre favoriții din concurs ar fi fost și Giani Kiriță, deși a fost eliminat ultima dată de la Eaxtlon. În prezent, în cadrul competiției mai participă doar Cătălin, Larisa, Valentin și Vladimir din echipa Faimoșilor, și din echipa Războinicilor, doar Alexandru, Ionuț, Roxana și Ștefan.

Printre favoriții de pe rețelele de socializare ai concursului Exatlon se află Vladimir Drăghia din echipa Faimoșilor și Ștefan din cea a Războinicilor. Fanii emisiunii așteaptă în continuare să afle care este marele căștigător, iar tensiunea crește tot mai mult din moment ce în ultima ediție difuzată, nu a fost nicio eliminare.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
La ce tehnică tradițională chineză a apelat un fotbalist de la Juventus pentru recuperare. Imaginea cu care și-a uimit fanii
Capital.ro
Legea pensiilor 2026. Obligații pentru românii care se pensionează. Ce se pune la dosar pentru Casa de Pensii
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj