Incident în Hunedoara. O bucată de tencuială a căzut într-o clasă în timpul orei peste un profesor

Peste 300 de elevi care învață în clasele I-VIII la Școala generală nr.6 din municipiul Deva au fost mutați miercuri într-un alt spațiu de învățământ, după ce o bucată de tencuială din tavanul unei săli de clasă s-a desprins și a căzut peste un profesor în timpul unei ore de curs.
Iulian Tudor
27 sept. 2017, 11:58
Incident în Hunedoara. O bucată de tencuială a căzut într-o clasă în timpul orei peste un profesor

Școala nr. 6, din municipiul Deva, din cartierul Micro 15, este închisă, după ce, marți, în jurul orei 12:30, o bucată de tencuială a căzut peste un dascăl. Totul s-a întâmplat în timpul orelor de curs, de la o clasă de a V-a. Profesoara de Limba și Literatura Română este în afara oricărui pericol acum, dar marți a tras o sperietură zdravănă, potrivit glasul-hd.ro.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În acest caz, pare a fi vorba despre incompetență și iresponsabilitate din partea celor care aveau obligația să verifice clasele, înainte de începerea școlii, asta pentru că acum, s-a stabilit că în întreaga unitate sunt astfel de probleme.

S-a întâmplat la un curs, la ora 12:30, când tavanul clasei a V-a s-a desprins și a lovit-o în cap pe doamna profesor. Din fericire, nu au fost răniți și elevii. Profesoara s-a deplasat la cabinetul medical, și ulterior a fost transportată la spital. Este un incident cu incapacitate temporară de muncă, pe care o să îl cerceteze Colegiul Tehnic Energetic Dragomir Hurmuzescu„, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate.

A fost un incident care a avut loc în timpul unei ore de Limba română. O bucată din tencuială, cu un diametru de circa un metru și jumătate, s-a desprins din tavan și a căzut în partea din față a clasei, aproape de tablă„, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Cristina Bauman.

Școala generală nr. 6 face parte din Colegiul Tehnic ‘Dragomir Hurmuzescu’, unitatea școlară dispunând de patru spații destinate procesului de învățământ. De aceea, conducerea școlii a decis ca elevii care studiau la școala generală să fie mutați într-un alt spațiu, unde vor învăța pe două schimburi în cursul acestei săptămâni. În paralel, va fi pregătit un alt spațiu al școlii, unde elevii se vor muta de săptămâna viitoare, ceea ce va permite ca orele de curs să revină la un singur schimb.

Cursurile au fost reorganizate, iar părinții au fost informați despre soluția găsită. Elevii vor învăța pe două schimburi până la sfârșitul săptămânii. Începând de săptămâna viitoare, elevii vor face cursuri într-un alt spațiu, ceea ce va permite revenirea la un program normal„, a explicat Cristina Bauman.

Clădirea are 40 de ani, acum s-a întâmplat să pice o bucată de tencuială. Ieri am trimis o echipă care a verificat fiecare sală de clasă, și acolo unde a sunat a gol sau au existat crăpături pe tavan, au încercuit zona, iar de astăzi urmează să repare acele zone. Nu pot să spun că există pericolul să pice. Sunt zone cu probleme, dar pentru a evita pe viitor să se mai întâmple așa ceva, le reparăm pe toate. Refacem zona afectată și toate zonele care sunt cu crăpături și cu probleme la tavan din școală„, a declarat directorul tehnic al Primăriei Deva, Ciprian Răchită.

Primăria Deva a trimis la fața locului o echipă de specialiști care a verificat starea sălilor de clasă, stabilindu-se ca toate spațiile în care sunt crăpături să fie reparate în cel mai scurt timp.

Citeşte şi TAVAN PRĂBUŞIT ŞCOALA 141. Ministrul Educaţiei: Ceea ce s-a întâmplat la Şcoala 141 nu va mai exista

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Când se redeschid școlile după codul roșu și cum se vor recupera orele. Anunțul făcut de ministrul Educației
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar