Inundaţii mari în Giurgiu, alunecări de teren în Prahova

Două drumuri judeţene din Giurgiu sunt în continuare închise, iar în comuna Călugăreni se acţionează cu o motopompă pentru reducerea riscului de inundare a gospodăriilor, după ce creşterile cotelor apelor râurilor au dus la inundarea a circa 2.500 de hectare de teren agricol, a informat, luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). De asemenea, o alunecare de teren care s-a produs în comuna Drajna afectează un drum comunal, accesul la 24 de gospodării din zonă făcându-se în prezent doar pietonal, a informat luni Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Filip Stan
12 mart. 2018, 08:12
Inundaţii mari în Giurgiu, alunecări de teren în Prahova

„DJ 412 C, din cauza podului provizoriu dintre localităţile Goleasca şi Uieşti, este închis temporar circulaţiei ca urmare a revărsării râului Dâmbovnic şi a topirii zăpezii. Participanţii la trafic au ca alternativă de trafic ruta pe DJ 601 Mârşa – Roata de Jos – Crevedia, iar DJ 503 A între Răsuceni şi Răsucenii de Sus este închis temporar circulaţiei din cauza revărsării râului Câlniştea şi a topirii zăpezii, drumul fiind acoperit cu apă pe o lungime de aproximativ o jumătate de kilometru”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de CJSU Giurgiu.

Totodată, localităţile Bucşani şi Răsuceni, sunt afectate de creşterile debitelor râurilor, respectiv topirea zăpezii, fiind inundate 2.522 de hectare de teren agricol, 65 de hectare de păşune, dar şi două poduri – pe DJ 503 A şi DJ 412C.

Pe raza comunei Călugăreni se acţionează cu o motopompă de mare capacitate în scopul reducerii riscului de inundare a gospodăriilor amplasate în zone posibil a fi afectate, ţinând cont de situaţia operativă din anii anteriori, a informat CJSU.

Conform sursei menţionate, în ultimele 24 de ore, în judeţul Giurgiu nu au fost înregistrate precipitaţii, dar cotele râurilor au înregistrat creşteri din cauza cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării viiturilor din amonte. Astfel, s-a înregistrat depăşirea cotelor de inundaţie pe râul Neajlov – în secţiunea Călugăreni şi a celor de atenţie pe râul Neajlov – secţiunea Vadu Lat, pe râul Glavacioc – secţiunea Crovu şi pe râul Sabar – secţiunea Poienari.

Judeţul Giurgiu a ieşit de sub avertizarea hidrologică cod portocaliu şi, în continuare, se află sub atenţionare hidrologică de cod galben pe râul Neajlov, sector aval de Vadu Lat, până în ziua în curs, la ora 16,00.

Alunecare de teren în comuna Drajna, în Prahova. Accesul la 24 de gospodării – doar pietonal

O alunecare de teren care s-a produs în comuna Drajna afectează un drum comunal, accesul la 24 de gospodării din zonă făcându-se în prezent doar pietonal.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, alunecarea de teren se manifestă pe o lungime de 40 metri şi o lăţime de 7 metri, cu o diferenţă de nivel între 0,5 metri şi 1,5 metri.

Aceasta a afectat un drum pietruit care asigură accesul spre 24 de gospodării în care locuiesc 18 adulţi şi 12 copii.

În acest moment, accesul la gospodăriile respective se face doar pietonal.

„În cazul unui incendiu, se va face dispozitiv pornind de la limita alunecării de teren, iar cazurile medicale, după acordarea asistentei medicale sau primului ajutor, vor fi aduse până la drumul afectat, urmând ca de aici la unităţile sanitare să fie transportate de ambulanţele SAJ şi SMURD, după caz”, a precizat sursa citată.

O comisie coordonată de prefectul Mădălina Lupea se află la faţa locului pentru evaluarea situaţiei.


DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT