Mesajul fiicei lui Bercea Mondial pentru Mircea Băsescu, în ziua în care acesta află dacă rămâne în arest

Înainte de sentinţa care va stabili soarta lui Mircea Băsescu, Izaura Anghel are un mesaj pentru naşul fiicei ei: se bazează pe justiţie pentru că ştie că va face dreptate.
Iulian Tudor
27 iun. 2014, 08:54
Mesajul fiicei lui Bercea Mondial pentru Mircea Băsescu, în ziua în care acesta află dacă rămâne în arest

Fata lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este convinsă că justiţia va face dreptate în scandalul în care Mircea Basescu a fost reţinut şi este acuzat de trafic de influenţă, informează România TV.

„Justiţia decide. Justiţia face dreptate. Vreau ce vrea justiţia. Cu tatăl meu nu m-am întâlnit, că nu s-a putut”, a declarat Izaura Anghel.

Citeşte şi Noi ÎNREGISTRĂRI în cazul Mircea Băsescu. Cum voia fratele preşedintelui să-l MUTE pe Bercea din penitenciar

Curtea de Apel Bucureşti judecă vineri contestaţia lui Mircea Băsescu faţă de decizia instanţei de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar în care este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă. Fratele preşedintelui Traian Băsescu a fost adus deja în faţa magistraţilor, de la primele ore ale dimineţii.

Mircea Băsescu se află în arest preventiv din data de 20 iunie, când Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea procurorilor DNA, însă hotărârea instanţei nu este definitivă.

Citeşte şi MIRCEA BĂSESCU, adus cu cătuşe la Curtea de Apel. Judecătorii decid dacă va fi ELIBERAT din arest VIDEO

De asemenea, instanţa a emis un mandat de arestare şi pe numele lui Marian Căpăţînă, cel care a intermediat banii luaţi de Mircea Băsescu de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În prezent, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă se află în arestul Poliţiei Capitalei.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011-22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl său (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Citeşte şi LOVITURĂ pentru familia lui Bercea. Decizia judecătorilor în dosarul privind ŞANTAJAREA lui Mircea Băsescu

La începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Marian Căpăţînă suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Bercea Mondial şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a remis şi suma de 350.000 de euro lui Marian Căpăţînă.

Intervalul în care Florin Anghel i-a remis sume de bani lui Marian Căpăţînă este cuprins între 20 februarie 2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de Bercea Mondial) şi 22 februarie 2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond).

Din suma totală de 600.000 de euro, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Dan Șucu, mai bogat decât Gigi Becali! Anunțul șocant al lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Vârsta de pensionare pentru femei crește până la 65 de ani. Calendarul complet până în 2035
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Horoscop 16 septembrie. Se întoarce roata pentru unele zodii! Apar bani când se așteaptă mai puțin, iar o veste schimbă planurile zilei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte