Mamele din grupurile vulnerabile ar putea primi trusou pentru nou-născuţi în valoare de 450 lei

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, i-au adresat , înainte de a preda mandatul, o scrisoare comună ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Dinu, prin care propun introducerea unei măsuri noi de susținere a mamelor aparținând grupurilor vulnerabile, respectiv "Trusoul pentru nou-născuți".
Cristina Macuc
08 ian. 2017, 08:47
Mamele din grupurile vulnerabile ar putea primi trusou pentru nou-născuţi în valoare de 450 lei

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, propunerea vizează introducerea măsurii în Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 — 2020, a cărui modificare urmează să fie trimisă Comisiei Europene, unul din obiectivele acestui program fiind sprijinirea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente și asistență materială de bază.

VESTE BUNĂ: 1600 de lei pentru fiecare copil dacă ai venituri sub 5000 de lei pe lună 

„Acordarea trusoului pentru nou-născuți va fi un real sprijin pentru familiile vulnerabile, asigurându-le un minim necesar creșterii și îngrijirii copilului în primul trimestru de viață, igiena, dar și securitatea acestuia. De asemenea, măsura ar putea contribui și la scăderea numărului de copii abandonați în maternitate, precum și a numărului de decese în primul an de viață al copilului, asigurându-se monitorizarea stării de sănătate de către medicul de familie și de către asistenții medicali comunitari”, se precizează în comunicatul de presă.

Trusoul pentru nou-născuți se acordă pentru fiecare naștere, în maternitate, pentru mamele cu risc social sau din grupuri vulnerabile, identificate de asistentul social sau persoana cu atribuții de asistență socială din maternitate.

Salariul minim urcă la 1.450 lei de la 1 februarie 2017 DOCUMENT FOTO

„În total, 120.000 de mame în situații de risc și excluziune socială ar putea pleca din maternitate, în următorii patru ani, cu un kit care să le permită să aibă o mai bună grijă de bebelușii lor. Cutia trusoului va putea fi folosită ca pat, iar kit-ul va mai conține scutece, haine, ghid de informare pentru mame, inclusiv pentru alăptat. Valoarea estimată a trusoului este de 450 de lei, iar lista finală a conținutului va fi decisă de un grup de experți de la Institutul Mama și Copilul„, precizează sursa citată.

Conform Ministerului Sănătății, în anul 2015, 1.493 de copii sub vârsta de un an au decedat. Deși în scădere față de anii anteriori, rata mortalității în România este cea mai mare din Europa.

Cum se dau TICHETELE SOCIALE DE GRĂDINIŢĂ în acest an şi ce condiţii trebuie să îndeplineacă părinţii

În 2015, numărul de născuți vii înregistrat a fost de 187.372, iar numărul de copii părăsiți în maternități, pentru care au fost dispuse măsuri de protecție specială, a fost de 332 din 9.722 de copii intrați în sistemul de protecție specială.

„În anul 2015, media anuală a beneficiarilor de alocație pentru susținerea familiei, familie monoparentală cu un venit de până la 200 lei, cu un copil, a fost de 25.392, iar a familiilor biparentale cu un venit de până la 200 de lei pe membru de familie, cu un copil, a fost de 50.095, dintr-un total de 277.916 beneficiari ai acestui drept social”, se mai arată în comunicat.

Citeste si Liviu Dragnea: OUG care creşte salariile înalţilor demnitari va fi „picată”. Eu am un salariu foarte mare

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se oprește apa caldă în București! Cât durează întreruperea și ce sectoare vor fi afectate
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte