Partidul Social Democrat (PSD) pregătește o reformă administrativă care ar putea duce la comasarea tuturor comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au coborât sub pragul legal de 10.000 de locuitori.
Dragoș Benea, vicepreședinte al partidului și coordonator al grupului de lucru pentru reforma teritorială, estimează că între 15.000 și 18.000 de aleși locali ar putea dispărea începând cu 2028. Social-democrații vor ca Guvernul să-și asume răspunderea în Parlament pentru proiect.
„Aș vrea să ne raportăm la populația rezidentă de la INS din ultimul an, nu pe datele recensământului”, a declarat Dragoș Benea.
Acesta a explicat că nu susține limitarea reformei la comasări voluntare, așa cum prevede proiectul Ministerului Dezvoltării, și consideră că reorganizarea trebuie să fie mai amplă.
„Aproape 1.700 de comune sunt cu populație până în 3.000 de locuitori. Ele vor trebui să se comaseze”, a spus Benea într-o conferință de presă.
Planul social-democraților vizează și orașele care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori. Acestea ar urma fie să fie comasate cu alte unități administrativ-teritoriale, fie să fie retrogradate la statutul de comună.
Reforma ar avea consecințe importante asupra administrațiilor locale, inclusiv asupra numărului de primari, viceprimari și consilieri locali. Dragoș Benea estimează că între 15.000 și 18.000 de aleși locali ar putea să nu se mai regăsească în administrație după reorganizarea care ar urma să intre în vigoare din 2028.
„Toți primarii se vor opune, toate partidele vor avea de pierdut, PSD cel mai mult. Nu sunt naiv. Dar e nevoie de reforma aceasta”, a declarat Benea.
O analiză publicată de Cotidianul arată că majoritatea comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori, vizate de proiectul inițial al Ministerului Dezvoltării, sunt conduse de primari PSD și PNL.
Din cele 429 de comune aflate în această categorie, 227 au primari social-democrați, adică 52,91% din total, în timp ce liberalii conduc 156, reprezentând 36,36%. Alte patru administrații sunt conduse de edili aleși pe liste comune PSD-PNL.
Împreună, cele două partide controlează 383 de primării, respectiv 89,28% dintre comunele analizate. Dacă sunt incluse și cele patru localități conduse de candidați comuni, procentul ajunge la 90,21%.
În județul Olt, PSD ar pierde 22 dintre cele 23 de comune cu mai puțin de 1.500 de locuitori, în timp ce în Mehedinți ar fi vizate 17 dintre cele 22 de primării din această categorie. Liberalii ar avea cele mai multe administrații afectate în Alba, Arad și Cluj.
UDMR ar putea pierde, la rândul său, 28 de primării, cele mai multe dintre acestea fiind în județele Covasna, Mureș și Harghita.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat împotriva reformei în forma propusă și a atras atenția asupra efectelor pe care comasările le-ar putea avea asupra comunităților locale.
„Când vorbim de localități, când vorbim de reformă administrativă, acolo, în primul rând, ar trebui să faci un referendum. Ar trebui să faci niște analize. Ar trebui să ții cont de viața comunităților respective.
În perspectiva comunității maghiare, mai este ceva, în carta la care și România e parte, a administrației locale, nu poți să schimbi raportul etnic prin comasări sau prin desființări de comune sau de localități.
Nu poți să faci într-un birou, prin asumare, zic eu, dar e o intenție politică. Trebuie să ții cont de geografia țării”, a declarat liderul UDMR.
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, anunțase anterior că 429 de comune cu mai puțin de 1.500 de locuitori ar urma să intre într-un proces de comasare voluntară până în martie 2027. Reforma ar urma să fie aplicată în două etape, iar noile structuri administrative să funcționeze începând cu alegerile locale din 2028.