Incredibila poveste a „Marianei Cur de Fier”, prostituata care şi-a strigat libertatea de la balcon în 1989

După ce a condus o reţea de prostituţie care a obţinut venituri de peste cinci milioane de euro în perioada 2000-2003, Mariana Baboş (59 ani), cunoscută sub numele de "Mariana cur de fier" sau "Marian Nebuna", a murit săracă, miercuri la Spitalul Judeţean din Galaţi, unde era internată de câteva zile cu probleme cardiace.
Iulian Tudor
28 iun. 2014, 14:25
Incredibila poveste a

În perioada comunistă, Mariana Baboş a fost una din cele mai cunsocute prostituate ale oraşului Galaţi, scrie adevarul.ro. După revoluţie, ea s-a reprofilat în proxenetă, cu ajutorul rudelor sale controlând traficul de femei din judeţul Galaţi.

Apogeul carierei „Marianei cur de fier” a fost atins în anii 2000-2003, când reţeaua pe care o coordona, alcătuită din peste 200 de fete, a obţinut venituri de peste cinci milioane de euro, conform calculelor făcute de procurorii DIICOT.

Prostituţie pe vremea comuniştilor
Înainte de 1989, prostituţia, chiar dacă este considerată cea mai veche meserie din lume, era un subiect tabu. Cu toate acestea, Mariana se prostitua. Apoi, a strâns o mână de fete şi le-a sprijinit în practicarea prostituţiei. Clienţi? Suficienţi. De la cei mai săraci şi până la poliţişti, securişti şi oameni importanţi ai urbei. Probabil asta a şi propulsat-o pe Mariana în viaţa „socială” a oraşului. Clienţii îi asigurau atât partea materială, cât şi protecţia. În ciuda faptului că toţi se fereau să-i pomenească numele şi activitatea, toţi o cunoşteau pe „Mariana Cur de Fier”. Generaţii întregi au auzit de legenda acestui nume. Chiar şi după ce a renunţat să practice ea însăşi prostituţia, legenda ei a rămas printre bărbaţii din oraşul nostru şi nu numai…

Printre revoluţionari
Revoluţia din decembrie 1989 a prins-o pe Mariana printre cei care ieşiseră în stradă să îşi exprime bucuria libertăţii. A ţinut morţiş să îşi facă apariţia în balconul fostului Consiliu Judeţean pentru a striga, în stilul caracteristic, că s-a dat liber la… prostituţie.

Avea pe atunci aproape 40 de ani. Trecuse prin multe şi văzuse la fel de multe. Avea relaţii, clienţi fideli şi notorietate. După Revoluţie, despre „Mariana Cur de Fier” s-a vorbit la fel ca şi înainte, numai că ea îşi cam pierduse interesul pentru Galaţi şi pentru România. Libertatea a venit pentru celebra Mariana cu izul banilor de peste hotare. Folosindu-se de ceea ce ştia cel mai bine să facă şi mizând pe fetele cu experienţă, alături de care lucrase atâta timp, a plecat să bată la porţile Europei.

I-au trebuit vreo zece ani să îşi facă „vad” printre vecinii europeni, dar a reuşit până la urmă să se facă cunoscută, ca şi la Galaţi. Italia, Spania, Turcia au fost cele mai importante locuri unde Mariana îşi făcuse relaţii.

De prin 2000, a început să racoleze fete noi. Şi-a implicat în asta inclusiv copiii.

Treaba a mers bine până undeva în 2005 – 2006. De ce şi cum a ajuns familia Baboş în atenţia autorităţilor nu se poate spune cu exactitate. Probabil, vreuna dintre fetele racolate a vrut să iasă din combinaţie…

La un moment dat, procurorii DIICOT au intrat pe fir. Şi, de aici, activitatea familiei a fost exact ca o carte deschisă pentru anchetatori. DIICOT-ul a stabilit că din grupare făceau parte şapte persoane, legate între ele prin diferite grade de rudenie, dar mai ales de dorinţa de a face bani. Şi au făcut suficienţi, cel puţin dacă este să ne uităm doar pe lista bunurilor confiscate de procurori.

După ce anchetatorii şi-au încheiat documentarea, dosarul a ajuns, în martie 2009, pe masa judecătorilor. După un an şi trei luni au apărut şi primele condamnări. Logic, cei şapte nu au fost mulţumiţi şi au atacat sentinţa dată de Tribunal. La începutul anchetei, patru dintre cei şapte au fost arestaţi, însă, după o perioadă, singurul care a rămas după gratii a fost Ascanio Baboş, fiul Marianei. Faptul că fiul ei era încă în arest, a determinat-o pe Mariana să vină la fiecare termen de judecată. Cine nu o cunoştea, nu ar fi putut să spună la vederea Marianei Baboş că aceasta a fost una dintre cele mai frumoase şi mai căutate prostituate ale oraşului. Timpul şi-a pus amprenta şi a transformat-o într-o femeie oarecare, care venea pur şi simplu să îşi vadă fiul aflat în arest. Doar fetele care o însoţeau de fiecare dată trădau faptul că şi ea a fost cândva ca ele.

După încă un an de la condamnare, pedepsele celor şapte au fost reduse de magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi. Nici aşa nu s-au mulţumit, aşa că au atacat încă o dată decizia, dosarul fiind acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Problemele de sănătate nu i-au mai permis însă Marianei „Cur de Fier” să primească sentinţa finală. Ea a murit înainte de a afla ce pedeapsă îi hărăzeşte lumea asta.

Citeşte şi Un salon de masaj erotic din Brăila, folosit pentru prostituţie. Patronii au fost reţinuţi

DIICOT a pus sechestru pe conturi, maşini de lux şi vile

Banii strânşi de aceasta au fost cheltuiţi pe maşini de lux, imobile şi bijuterii. Procurorii DIICOT au pus în 2008 sechestru asigurator pe mai multe bunuri ale clanului Baboş. Două automobile luxoase, Audi Q7- proprietatea Marianei Baboi şi un BMW M5, kilograme de bijuterii din metale preţioase- găsite la domiciliul lui Ascanio Baboş. Sechetrul a fost aplicat şi pe toate vilele şi apartamentele clanului din Galaţi. Toate conturile membrilor familiei Baboş, în lei sau în valută au fost indipsonibilizate de DIICOT prin aplicarea sechetrului asigurator.

Citeşte şi Patru prostituate românce din Barcelona, arestate pentru că drogau clienţii

În casele clanului, procurorii au luat banii găsiţi : 5.100 euro, 65 lire sterline, 4 USD şi 2.400 lei.

Nu avea cazier în 2008

În anul 2008, atunci când procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Galaţi au început monitorizarea proxenetei aceştia au constat că nu avea cazier. Reţeaua care trafica fete în străinătatea şi se ocupa cu proxentismul în judeţul Galaţi era condusă cu o mână de fier de aceasta, prin intermediul fiului său Ascanio Baboş şi a nurorii sale Cătălina Loredana Baboş.

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Alimentele care pot ține cancerul la distanță. Cum arată meniul zilnic al unui medic oncolog
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
Playtech.ro
Ce trebuie să faci după un accident în lanţ pentru a nu plăti despăgubire? RCA-ul nu decontează altfel
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Începe tranziția către euro. Comercianții, obligați să afișeze prețurile în două monede
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Ultima oră! Jean Vlădoiu a făcut infarct! În ce stare se află fostul jucător de la Dinamo și Steaua
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri anticipate în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Cel mai sănătos pentru viitorul acestei țări
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Răsturnare de situație. CCR, decizie privind anularea alegerilor din 4 mai
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică