Miliarde de tone de diamante se ascund sub scoarţa Pământului

O comoară imensă se află chiar sub picioarele noastre: peste un milion de miliarde de tone de diamante se găsesc sub suprafaţa Terrei, potrivit cercetărilor făcute publice în această săptămână de către oamenii de ştiinţă de la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT), informează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
19 iul. 2018, 09:23
Miliarde de tone de diamante se ascund sub scoarţa Pământului

Goana după diamante trebuie să mai aştepte însă, întrucât această cantitate de pietre preţioase se găseşte la o distanţă cuprinsă între 145 şi 240 de kilometri de suprafaţa Terrei, cu mult peste distanţele atinse de echipamentele de foraj moderne.

„Nu putem ajunge la ele, dar sunt mai multe diamante decât ne imaginăm”, a spus Ulrich Faul, cercetător în cadrul departamentului de ştiinţe planetare, atmosferice şi ale Pământului în cadrul MIT.

”Acest lucru demonstrează că diamantul nu este un mineral exotic ci, la scară planetară, este un mineral întâlnit frecvent”, a adăugat acesta.

Folosind tehnologia seismică pentru a analiza felul în care undele sonore traversează scoarţa terestră, cercetătorii au detectat această comoară într-un grup de roci denumite ”cratoni” care traversează scoarţa până la mantaua terestră.

Proiectul a demarat după ce cercetătorii au fost uimiţi de faptul că undele sonore accelerau într-o manieră semnificativă atunci când traversau rădăcinile acestor cratoni.

Aceştia au asamblat atunci o machetă din roci confecţionate din diferite combinaţii de minerale pentru a calcula viteza cu care vor fi traversate de undele sonore.

”Diamantul este special din mai multe puncte de vedere”, spune Ulrich Faul. ”Una dintre proprietăţile sale este că sunetul îl traversează cu o viteză de două ori mai mare decât în cazul mineralelor care predomină în rocile din mantaua superioară, şi anume olivina”.

Cercetătorii au descoperit apoi că singurul tip de rocă în cazul căreia viteza corespundea cu cea detectată în cratoni are un conţinut de diamante în procent de 1 până la 2%.

Oamenii de ştiinţă cred acum că rocile subterane conţin de cel puţin 1.000 de ori mai multe diamante decât s-a crezut iniţial.

Cu toate acestea, pietrele preţioase descoperite mai au mult până să ajungă pe rafturile bijuteriilor.

Formate din carbon, diamantele iau naştere la o presiune foarte mare şi la o temperatură extremă în adâncul pământului şi nu ies la suprafaţă decât prin intermediul erupţiilor vulcanice, fenomen care nu are loc foarte des.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Mirela Vaida a dezvăluit unde învață copiii ei. Prezentatoarea de la Acces Direct este mândră de comunitatea din care face parte
Fanatik.ro
Premoniție sumbră pentru debutul lui Denis Drăguș: ”Parcă văd că mâine zice Gigi că îl schimbă”
Capital.ro
Șomaj record în rândul tinerilor din România. Adrian Negrescu avertizează că situația este fără precedent: Nu vom avea din ce să plătim pensiile
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu ultima pensie a unei persoane decedate. Cine poate încasa legal banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte