A 12-a zi de proteste: Peste 10.000 de oameni au cerut demisia Guvernului Grindeanu

Aproximativ 3.000 de manifestanți s-au strâns sâmbătă seara în Piața Victoriei, potrivit unor surse, în cea de-a douăsprezecea zi consecutivă de proteste împotriva Guvernului. Peste 2.500 de sibieni se aflau în stradă, în timp ce la Timișoara erau în Piața Victoriei circa 2.000 de persoane, iar la Cluj și Brașov numărul protestatarilor este de peste 1.500 de persoane, manifestații de amploare mai redusă având loc și în alte orașe din țară.

11 feb. 2017, 08:50
A 12-a zi de proteste: Peste 10.000 de oameni au cerut demisia Guvernului Grindeanu

UPDATE: Protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat apoximativ 3.000 de persoane, pentru a douăsprezecea seară la rând, s-a încheiat după aproape cinci ore, timp în care oamenii au scandat în ritm de tobe „DNA, să vină să vă ia”, „Zi de zi aici vom fi” şi „Hoţii”. De asemenea, peste 6.000 de oameni au protestat în mai multe oraşe din ţară, în pofida frigului. Cele mai multe persoane au ieşit în stradă la Sibiu, Cluj şi Braşov. În faţa Palatului Cotroceni, aproximativ 400 de oameni – susţinători ai Guvernului Grindeanu – au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis, protestul încheindu-se după aproape trei ore.

UPDATE: Manifestanții din Piața Victoriei au început să plece, după ce timp de câteva ore au scandat lozinci antiguvernamentale, în cea de-a douăsprezecea zi consecutivă.

La ora 22,00, protestatarii au aprins lanternele și au cântat imnul.

UPDATE: Protestele de la Cluj şi Sibiu, la care au participat în total peste 6.000 de oameni, s-au încheiat cu intonarea Imnului Naţional şi cu promisiunea unei noi acţiuni. Duminică, la Sibiu, oamenii vor protesta prin cultură, citind pasage din diferite cărţi. Sute de persoane au ieşit în stradă şi în alte oraşe din ţară.

UPDATE: Participanţii la protestul faţă de Guvernul Grindeanu de la Braşov, al căror număr a ajuns în final la 2.000, au întins un tricolor de 12 metri în Piaţa Sfatului şi au cântat ”Deşteaptă-te române!”, protestul încheindu-se după mai mult de trei ore, fără incidente.

UPDATE 21:12:Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei a ajuns la aproximativ 3.000.

Circulaţia rutieră este blocată pe bulevardul Kiseleff, dar şi pe bulevardul Aviatorilor, pe sensul spre Guvern.

UPDATE: Peste 5.500 de oameni protestează, sâmbătă, pentru a douăsprezecea seară, în mai multe oraşe din ţară, în pofida frigului. Cele mai multe persoane au ieşit în stradă la Sibiu, Cluj şi Braşov, având pancarte cu mesaje precum „Dragnea nu uita, aşteptăm şi cartea ta” sau „Guvernaţi fără să furaţi”.

UPDATE: La ora 20:20 numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei depăşeşte 1.000.

UPDATE: Peste 500 de manifestanți, potrivit unor surse, s-au strâns în Piața Victoriei, sâmbătă seară, pentru a douăsprezecea zi consecutiv, pentru a protesta față de Guvern.

UPDATE: Câteva zeci de oameni s-a adunat, sâmbătă seară, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde cer demisia Guvernului Grindeanu, în cea de a douăsprezecea zi de proteste declanşate după adoptarea ordonanţei privind modificarea codurilor penale. Şi în faţa Palatului Cotroceni sunt aproximativ 200 de manifestanţi, pentru cea de a şaptea zi consecutiv în care cer demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

 În Piaţa Victoriei, câteva zeci de oameni s-au adunat din nou cu vuvuzele, steaguri şi pancarte cu mesaje precum: „Întrebare: Ce nu aţi înţeles din sintagma «Abrogaţi şi plecaţi»?”, „Somnul naţiunii naşte monştri”, „CCR, ruşine! N-ai judecat pentru România!”, „Votaţi OUG 14”, „Demisia! Nu putem sta să vă păzim noapte de noapte!”, „#rezist. Ghinion”, „Hoţii la puşcărie” şi „Grindeanu, du-te după Iordache”. Steaguri ale României, Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii şi Canadei au fost aduse şi sâmbătă la protestul din Piaţa Victoriei.

Sâmbătă, în Piaţa Victoriei este programat un „maraton al democraţiei”, la care, potrivit postărilor de pe pagina de Facebook a evenimentului, începând cu ora 15.00 manifestanţii ar urma să alerge, purtând drapeluri, pe trotuarele din jurul Guvernului, pe bulevardul Aviatorilor şi pe Kiseleff. Manifestanţii vor să încercuiască de 21 de ori Piaţa Victoriei.

„După 10 zile maraton de proteste trebuie să le arătăm că nu renunţăm la această cursă a bunului-simţ, a eliberării şi a unei Românii mai bune. Sperăm ca la finalul maratonului să putem aduce vestea victoriei, să ne atingem scopul”, se arată pe pagina evenimentului.

Protestul va continua, apoi, în faţa Guvernului.

Duminică, manifestanţii vor „să facă istorie”, prin numărul mare de participanţi. Ei au pregătit „Operaţiunea tricolorul”, propunându-şi ca la ora 21.00 să formeze un tricolor uman în faţa Guvernului cu ajutorul materialelor sau hârtiilor de culoare roşie, galbenă şi albastră.

Tedy Ursuleanu, victimă a incendiului din Colectiv, şi-a anunţat şi ea prezenţa la protestul de duminică din Piaţa Victoriei, precizând că în acest fel doreşte să îşi sărbătorească ziua de naştere „alături de oamenii care luptă pentru democraţie, unul dintre cele mai aprige strigăte anticorupţie”.

„Eu însămi sunt o dovadă vie a unui sistem corupt, supravieţuind cu arsuri de gradele 2B şi 3 într-un procent de 45% din suprafaţa corporală, arsuri la nivelul căilor respiratorii, septicemie din cauza infecţiilor, o lună şi jumătate în comă indusă şi şase degete amputate. După evenimentul nefericit care a avut loc pe data de 30 octombrie 2015, incendiul ce a răpus 64 de oameni nevinovaţi şi a mutilat alte peste 150 de persoane (o parte spitalizată şi la ora actuală), am decis să fac tot ce îmi stă în putinţă să demasc şi să combat actele corupţiei! Pentru că nu mor «sataniştii» când vor politicienii, voi lupta până la ultima suflare!”, a scris Tedy Ursuleanu pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei GTG 3010, Eugen Iancu, spune că manifestaţiile din Piaţa Victoriei trebuie să continue. Ea postat pe Facebook o fotografie a unui test completat de fiul său, în ultimul an la ASE, victimă a incendiului din Colectiv. Testul cuprindea mai multe întrebări, une dintre ele fiind care ar fi cea mai mare nefericire a lui. La această întrebare, răspunsul a fost „Să nu mă pot exprima liber”. La o altă întrebare, răspunsul tânărului a fost „Aş vrea să mor alături de cei dragi, ascultând muzica preferată”. 

„Ce se întâmplă zilele astea în Piaţa Victoriei? Tinerii ies pentru că nu ar putea suporta o viaţă în care să nu se poată exprima liber. Trebuie să ieştim pentru ei, dar mai ales pentru noi”, a scris Eugen Iancu pe pagina sa de Facebook.

Primele proteste în Piaţa Victoriei au avut loc în 31 ianuarie, în noaptea în care Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. În cele unsprezece zile de proteste, numărul record de manifestanţi a fost atins duminică, peste 280.000 de oameni protestând chiar în ziua în care Guvernul a abrogat Ordonanţa de Urgenţă privind codurile penale. Oamenii au spus că nu vor renunţa la proteste, pentru că Guvernul a minţit, a făcut un abuz adoptând o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba prevederi din codurile penale, în beneficiul unor politicieni, şi trebuie să răspundă pentru ce a făcut şi să îşi dea demisia.

viewscnt