Oana Ioniţă, fotografie de pe patul de spital: „Încă mai sunt sub anestezie”

Oana Ioniţă, cunoscută drept ”bebeluşa”,  a trecut prin momente cumplite joi dimineaţă. Vedeta a fost operată, însă la scurt timp după intervenţia suferită, ea a ţinut să-şi liniştească fanii.
Alina Costache
14 sept. 2017, 16:09
Oana Ioniţă, fotografie de pe patul de spital:

Oana Ioniţă a fost diagnosticată cu o hernie obilicală. Vedeta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar totul a decurs perfect.

„Încă mai sunt sub efectul anesteziei. Mă simt bine. Probabil atunci când va trece o să mă doară groaznic. Am avut o hernie ombilicală de la cele două sarcini şi un distazis de drepţi abdominal destul de mare. Am încercat toate variantele, de la uleiuri, la exerciţii şi până la urmă am ajuns la operaţie. Nu revenea nici burtica la forma iniţială. Acum se pare că am o plasă şi muşchii mi-au fost cusuţi ca să am şi eu un abdomen frumos”, a spus Oana Ioniţă, potrivit wowbiz.

„Şi băieţelul meu are o mică hernie ombilicală, dar la copiii mici până la 7,8 ani să îşi revină”, a mai adăugat ea.

Citeşte şi Oana Lis, declaraţie şocantă: „Am vrut să mă sinucid”

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT