Ordonanţa privind majorarea punctului de pensie a fost adoptată de Senat. Creşterea intră în vigoare de la 1 iulie 2018

Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 prin care punctul de pensie se majorează la la 1.100 de lei și pensia minimă garantată crește la 640 de lei de la 520 de lei începând cu 1 iulie 2018.
Iulian Tudor
13 dec. 2017, 12:36
Ordonanţa privind majorarea punctului de pensie a fost adoptată de Senat. Creşterea intră în vigoare de la 1 iulie 2018

De asemenea, prin OUG 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora de la 1 ianuarie 2018 la 1.250 de lei față de 1.233 de lei, cât este în prezent. Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizația va avea valoarea a 2,5 ISR, se arată în actul normativ. O altă prevedere a Ordonanței stabilește reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018.

În cadrul dezbaterilor din plen, senatorul PMP Dorin Bădulescu a spus că Ordonanța 82/2017 a fost dată ca să se repare „răul făcut” prin Ordonanța 79/2017 de modificare a Codului fiscal. „Adoptarea unor astfel de acte de normative reprezintă dovada faptului că habar nu ați avut cei de la putere ce a însemnat trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat„, a afirmat Bădulescu. Președintele Comisiei de muncă a Senatului, Ion Rotaru (PSD), și-a exprimat nemulțumirea că cei din Opoziție se opun majorării pensiilor.

Senatorul USR Florina Presadă a subliniat că mărirea punctului de pensie printr-o ordonanță de urgență este „inoportună”. „Noi nu am susținut niciodată că nu suntem de acord cu mărirea punctului de pensie. Felul în care se face se face această mărire, printr-o ordonanță de urgență care arată ca o shaorma cu de toate, este inoportun. Pe de altă parte, trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat afectează profund sistemul de pensii din România„, a spus Florina Presadă. La rândul său, Florin Cîțu susține că „PSD nu vrea să respecte Legea care spune că legile ar trebui crescute de la 1 ianuarie 2018 și nu de la 1 iulie 2018„.

Actul normativ a fost adoptat de Senat cu 59 de voturi pentru, o abținere și 24 împotrivă, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Și-a înșelat soția, iar acum are parte de un nou eșec. Ce se întâmplă în viața celebrului milionar
Playtech.ro
Turcia a mărit drastic amenzile rutiere în 2026. Ce trebuie să știe românii care merg cu mașina
Adevarul
Noi dezvăluiri despre viața ascunsă a cuplului Macron. Brigitte Macron, „foarte geloasă“ pe femeile „prădătoare” din jurul președintelui
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
A rostit numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Baciu la FCSB: ”El va sta doar la baraj”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Avertisment privind veniturile seniorilor: Sistemul public de pensii nu va mai fi capabil să facă față plăților de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi