Pensionar pervers, în spatele gratiilor. Făcea sex cu minore, le filma pe ascuns şi le şantaja

Făcea sex cu minore, le filma şi apoi le şantaja ca să poată continua relaţia. Sunt faptele pentru care un italian de 68 de ani a ajuns după gratii, la Suceava.
Romania TV
29 feb. 2016, 12:44
Pensionar pervers, în spatele gratiilor. Făcea sex cu minore, le filma pe ascuns şi le şantaja

Un italian în vârstă de 68 de ani este anchetat de poliţişti pentru că filmat partidele de sex pe care el le avea cu mai multe românce fără ca ele să ştie acest lucru. Ulterior, italianul le-a cerut femeilor să facă în continuare sex cu el, avertizându-le că în caz contrar imaginile vor fi distribuite în reţele de socializare ori vor ajunge la membri ai familiilor lor.

Printre femei se aflau şi minore. Italianul este acum acuzat de pornografie infantilă şi şantaj. Este posibil ca cercetările în cazul său să fie extinse şi pentru alte infracţiuni legate de exploatare sexuală, în funcţie de probatoriul care urmează să fie administrat.

Potrivit monitorulsv.ro, alături de italian, după gratii au ajuns şi Vasile Manolache şi Marius Ionel Gherman. Primul a fost pus sub acuzare pentru două infracţiuni: trafic de minori şi proxenetism. Bărbatul avea un apartament în Fălticeni, unde, rezultă din anchetă, aducea tinere care întreţineau relaţii sexuale contra cost. Bărbatul a intrat în legătură şi cu italianul de la Vadu Moldovei, cei doi făcând schimb de fete. În ceea ce-l priveşte pe Marius Ionel Gherman, acesta a fost arestat preventiv tot pentru infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism. Rolul său era de a găsit clienţi pentru fete, cel puţin două dintre ele fiind minore.

Acţiunea structurilor de combatere a crimei organizate a început de vineri seară, când la sediul DIICOT Suceava au fost aduse pentru audieri în jur de 15 persoane. În majoritate este vorba de persoane vătămate şi martori din dosar, plus cei trei inculpaţi. Audierile maraton s-au desfăşurat până sâmbătă dimineaţă.

Anchetatorii au date despre şase femei traficate, din care două minore. Cea mai mică avea 15 ani la data comiterii faptelor.

Cei trei au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Suceava pe o perioadă de 30 de zile, până pe 26 martie 2016. Decizia de arestare preventivă nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la instanţa superioară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT