Peste 500.000 de maşini second hand, înmatriculate în acest an

Peste 500.000 de mașini la mâna a doua aduse din import ar putea fi înmatriculate în acest an în România, în timp ce numărul celor noi va fi de cinci ori mai mic, a estimat miercuri Gabriel Sicoe, noul președinte al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Filip Stan
22 mart. 2017, 16:24
Peste 500.000 de maşini second hand, înmatriculate în acest an

„Față de peste 300.000 de mașini second hand înmatriculate în România, din import, în anul 2016, estimăm o cifră de cel puțin 500.000 de mașini second hand, din import, anul acesta. (…) Pe piața de mașini noi deja se înregistrează diminuări la anumite modele care sunt puternic concurate de mașinile second hand din import, cu vechime de peste opt ani, care sunt la două-trei mii de euro. (…) Deci piața de autovehicule noi din România, care a fost la 130.000 de mașini anul trecut, nu cred că va depăși 100.000 anul acesta”, a declarat Sicoe în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în localitatea argeșeană Bascov.

În opinia sa, o reechilibrare a pieței s-ar putea face prin susținerea achiziției de automobile noi și adoptarea unor măsuri de descurajare a importurilor de mașini uzate.

Vezi si: Cum afli câţi kilometri a pierdut o maşină SH, din ţara de origine până în România

„Noi am participat, împreună cu producătorii și importatorii, la reuniunile grupului de lucru organizat de Ministerul Mediului și Administrația Fondului de Mediu, am făcut propuneri în consecință atât pentru promovarea rapidă, operativă a programului de stimulare a mașinilor noi, cât și pentru lansarea unor măsuri de tehnice, fiscale, pentru diminuarea- că nu putem să stopăm- importurilor de mașini de ocazie”, a precizat președintele ACAROM.

El a subliniat, totodată, că importul de automobile uzate nu aduce niciun fel de beneficiu financiar statului român.

„Calcul financiar estimativ, pentru o mașină nouă din import care se înmatriculează în România, statul încasează circa 3.000 de euro, reprezentând TVA și impozit pe profit. Pentru o mașină nouă produsă în România (…), statul încasează la buget 3.500 de euro. Pentru o mașină second hand adusă pe persoană fizică, statul încasează la buget zero euro”, a explicat Gabriel Sicoe, potrivit Agerpres.

Adunarea generală anuală a ACAROM, desfășurată miercuri la Bascov, în județul Argeș, l-a validat pe Gabriel Sicoe, anterior vicepreședinte, în funcția de președinte- director general, rămasă vacantă după decesul fondatorului asociației, Constantin Stroe.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Trabzonspor a făcut anunțul despre transferul lui Mohamed Salah. Egipteanul ajunge în Istanbul și semnează cu turcii
Capital.ro
Pensia minimă în 2026. Cine beneficiază de bani în plus și ce trebuie să știe pensionarii români
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România